; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Aniversare sub teroare pentru Michael Douglas

22 September 2010

Actorul american bolnav de cancer la gât în stadiu IV nu prea are motive de bucurie pe 25 septembrie, de ziua lui. Michael Douglas este supus unui tratament agresiv împotriva cancerului, iar dacă acesta eşuează, starul ar mai avea de trăit doar un an, avertizează medicii.

.

Michael Douglas (66 de ani) speră să treacă cu bine peste încercarea vieţii lui.

Foto: Hepta. Michael Douglas (66 de ani) speră să treacă cu bine peste încercarea vieţii lui.

Actorul îşi pune toate speranţele în tratamentul cu chimioterapie şi radiaţii pe care l-a început deja şi care durează opt săptămâni, pentru că alternativa este sumbră. „Dacă tratamentul nu dă roade, ar mai putea trăi un an sau doi', dezvăluie oncologul Jerome Spunberg pentru „National Enquirer'.

Chiar dacă Douglas învinge boala, acesta ar putea rămâne fără vocea lui inconfundabilă, susţin medicii, care precizează că starea pacienţilor de cancer avansat poate fi atât de proastă, încât au nevoie de medicamente pe bază de morfină pentru a scăpa de dureri.

Deocamdată, actorul nu a dat semne vizibile de suferinţă (în afara faptului că a slăbit foarte mult), el apărând zilele trecute pe covorul roşu la lansarea filmului „Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule', alături de soţia lui, Catherine Zeta-Jones (care va împlini 41 de ani tot pe 25 septembrie). Totuşi, acesta şi-a anulat toate apariţiile la premierele europene ale peliculei.

El a dezvăluit recent că boala i se trage de la fumatul excesiv şi băutură, dar că medicii l-au încurajat că are 80% şanse de vindecare. „Nu am nici un motiv să mă îndoiesc de ei', a spus starul. „Viaţa nu este în totalitate ha-ha-ha. Dar sunt optimist şi am o stare de spirit bună, nimic nu mă face să nu am convingerea că voi trece peste asta.'

Potrivit „National Enquirer', mult mai afectat de vestea bolii este tatăl actorului, Kirk Douglas (93 de ani). „Kirk se temne că-şi pierde familia. Deja i-a mai murit un fiu, Eric, în 2004, din cauza unei doze accidentale. Douglas-tatăl este un amalgam de teamă şi nelinişte. Nu ar putea trece peste dispariţia lui Michael', spun surse apropiate familiei.

De altfel, părinţii lui Michael Douglas – care locuiesc în Los Angeles –  i-au făcut, recent, o vizită mai lungă fiului, la New York, pentru a fi alături de el.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare