Anghel Damian, despre divorțul părințlor lui
Anghel Damian, actor, regizor și producător cunoscut, a povestit despre divorțul părinților lui. Iubitul lui Theo Rose a dezvăluit că părinții lui au știut cum să gestioneze despărțirea lor în așa fel încât el să nu sufere.
„A fost întotdeauna o relație foarte bună, bazată pe iubire și admirație în reciprocitate. Am simțit că mă susțin și sunt convins că m-ar fi sprijinit orice aș fi ales să fac în viață. Împreună au funcționat în complementaritate, și-au împărțit rolurile în funcție de moment. Când unul era strict, celălalt devenea mai permisiv și invers. Poate că metoda asta nu ar fi funcționat cu oricine (ba chiar sunt unele teorii de parenting care spun că nu e bine deloc), dar pentru mine a fost un ideal și mi-a oferit echilibrul necesar dezvoltării armonioase”, a spus Anghel Damian, într-un intervu pentru Revista VIVA!.
Anghel Daniam a declarat că părinții lui au păstrat o relație civilizată și apropiată după divorț, relație de pretenie care continuă și astăzi.
„Ai mei au rămas atât de apropiați și sunt și acum așa de buni prieteni, încât niciodată n-am simțit real despărțirea asta. Am fost și suntem o familie, ne pasă unii de alții, ne respectăm. Eu pe ei, ei pe mine și ei între ei. Nu simt despărțirea părinților mei ca pe o traumă, ba, mai mult, îmi aduc aminte că au fost extrem de delicați și grijulii ca, imediat după divorț, să îi simt mai prezenți ca niciodată în viața mea. Deși eram destul de mic, au reușit să îmi explice sensul despărțirii lor și să se poziționeze emoțional în armonie, atât în raportul dintre ei, cât și în relație cu mine”, a mărturisit iubitul lui Theo Rose.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Theo Rose, despre certurile cu Anghel Damian
Theo Rose și Anghel Damian trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi au împreună un băiețel, pe nume Sasha. Deși se înțeleg foarte bine, nu sunt excluse momentele în care apar și mici conflicte, ca în orice cuplu. Theo Rose și Anghel Damian au fost invitați în podcastul lui Mihai Morar, unde artista a vorbit despre cum decurg certurile în cuplul lor.
„Se mai întâmplă. Ne mai înfuriem și noi. Este foarte special când se întâmplă așa, pentru că suntem foarte asemănători. Avem aceleași mijloace prin care lucrăm. Când ne lovim cu vorbe, avem aceeași manieră. Dacă îi dau să-l doară, o simt la fel când o întoarce. N-am pățit niciodată, așa să se întâmple lucrurile în oglindă, așa cum se întâmplă acum. Dar asta ne și ajută foarte mult. Ne ajută să ne descoperim. Ne amuzăm tot timpul. De fiecare dată când ne certăm ne dăm seama cât de mult semănăm.
Nu este o ceartă cu înjurături și jigniri. Anghel se ceartă doar intelectual și asta pe mine mă doare foarte tare. Este greu să-i faci față când te cerți cu el. Este un teren pe care eu abia acum încep să-l stăpânesc”, a spus Theo Rose în podcastul lui Mihai Morar, Fain & Simplu.
Citește și: