Angelique Boyer şi Sebastian Rulli fac pereche pentru a treia oară într-o telenovelă, însă actriţa spune că nu au timp să se plictisească unul de celălalt chiar dacă sunt împreună atât acasă şi cât şi pe platourile serialului „Tres veces Ana”. „Nu găsesc nimic rău în faptul că lucrez cu Sebastian. Multă lume crede că stăm non-stop împreună. Să ştiţi că nu stau toată ziua lipită de el. Chiar ni se face dor unul de celălalt. Amândoi suntem foarte disciplinaţi şi reuşim să facem diferenţa între serviciu şi casă. Când e de muncă, e de muncă”, a spus ea, citată de mx.hola.com.