Anunțat în urmă cu mai bine de un an în urmă, filmul inspirat din Războiul Bosniac al Angelinei Jolie continuă să fie în faza de lucru. Filmul este, se pare, prea lung (are 3 ore), iar acum se caută scenele numai bune de tăiat.
Chiar dacă „In the Land of Blood and Honey” nu vor juca nume cunoscute de marele public- actorii sunt de diverse etnii din fosta Iugoslavie- , regizorul filmului s-a gândit la un truc pentru a surprinde atenția cinefililor la detalii. Astfel, Angelina i-a dat un rol iubitului ei Brad Pitt, mai mult în glumă, scrie National Enquirer.
Brad Pitt nu va avea un rol principal. Din contră, vorbim despre un rol cameo, care se traduce printr-o scurtă apariție a unei persoane cunoscute într-o creație artistică. Personajul lui Pitt este împușcat și moare într-o scenă care, spun producătorii, deși nu este lungă, încurcă planurile lor ca pelicula să nu depășească două ore și jumătate.
După vizionarea scenei lui Pitt, editorii au sugerat ca întreaga bucată să cadă la montaj. Momentul în care Pitt își face apariția surprinzătoare în film nu este, după spusele specialiștilor, semnificant pentru povestea în sine a peliculei.
Angelina nu a vrut însă să audă de așa ceva și a replicat, spun sursele, că nu va tăia scena lui Brad Pitt, ci alte bucăți din film.
„A fost furioasă și a profitat imediat de rangul ei superior față de scenariști. Le-a spus tututor că scena lui Brad rămâne la locul ei și punct!”, a spus o sursă citată de revista americană.
Se pare că Angelina se așteaptă ca de vreme ce fanii au aflat deja că Brad va apărea în film, ei vor face coadă pentru a surprinde momentul surpriză al peliculei.
Despre filmul care încă nu are un nume bine stabilit, se știe doar că este o poveste de dragoste, și nu un punct de vedere politic asupra Războiului din Bosnia.