Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Angelina Jolie, o nouă apariție strălucitoare pe covorul roșu. A fost însoțită de noul ei iubit, cântărețul Akala

de Cristina Țapu,

Angelina Jolie, în vârstă de 49 de ani, iubește după despărțirea dureroasă de Brad Pitt. Iată cine este bărbatul care a făcut-o să creadă din nou în poveștile de dragoste cu final fericit! Cei doi fac eforturi considerabile pentru a-și ascunde relația, însă anumite detalii i-au dat de gol.

Angelina Jolie, o nouă apariție de Akala, cel care i-ar fi devenit iubit

Angelina Jolie și muzicianul britanic Akala au atras toate privirile la premiera filmului „Maria” din cadrul Festivalului de Film BFI de la Londra, purtând ținute perfect asortate. Acest moment a stârnit din nou speculațiile cu privire la o posibilă relație între cei doi, deși amândoi sunt cunoscuți pentru discreția cu care își tratează viața personală. Îndrăgostiții au sosit separat la eveniment și nu au pozat împreună pe covorul roșu.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

La cei 49 de ani, Jolie a impresionat pe covorul roșu într-un costum negru, impecabil croit, format din trei piese. Vedeta a completat ținuta cu o vestă cu nasturi și cizme din piele cu vârf pătrat, afișând o atitudine degajată și un zâmbet larg. Akala, în vârstă de 40 de ani, nu a rămas mai prejos, optând pentru o maletă neagră și o eșarfă bleumarin, potrivindu-se perfect cu partenera sa. Aparițiile lor împreună nu au trecut neobservate, alimentând curiozitatea fanilor și zvonurile tot mai frecvente despre o posibilă poveste de dragoste dintre cei doi.

Relația lor a început să atragă atenția publicului pentru prima dată în mai 2023, când Akala i s-a alăturat Angelinei Jolie și fiicelor ei, Zahara și Shiloh, la Festivalul literar Calabash din Jamaica. Câteva luni mai târziu, în noiembrie, cei doi au fost văzuți împreună la o cină în Milano, moment ce a amplificat speculațiile despre o potențială poveste de dragoste între ei.

Angelina Jolie și Akala fac eforturi considerabile pentru a-și ascunde relația

Se zvonește că relația Angelinei Jolie cu rapperul britanic Akala devine din ce în ce mai serioasă. Starul din „Maleficent”, în vârstă de 49 de ani, l-ar fi adus pe muzicianul de 40 de ani în apartamentul ei de la hotelul The Corinthia din Londra săptămâna trecută, au declarat surse pentru US Sun.

„Cei doi au petrecut împreună nopțile de miercuri și joi în hotel și nu au ieșit deloc”, a explicat un insider, adăugând că Akala s-a alăturat actriței la două ore după ce aceasta a sosit la hotel și nu a venit alături de ea pentru a nu alimenta speculațiile privind relația.

„Akala a fost escortat din hotel într-o mașină a lui Angelina vineri — cu câteva ore înainte de premiera [British Film Institute] pentru noul ei film,” a adăugat sursa, referindu-se la filmul lui Jolie, „Maria”, care a fost prezentat la Festivalul de Film de la Londra. „Ei folosesc mașini separate și intrări secrete pentru a-și ține relația sub acoperire, dar este o relație serioasă,” a continuat insiderul.

Brad Pitt s-a afișat oficial cu noua sa iubită

Pe de altă parte, fostul soț al Angelinei Jolie a decis că este timpul să-și prezinte oficial iubita publicului. După doi ani de când a început o relație cu creatoarea de bijuterii Ines de Ramon, Bard Pitt s-a prezentat oficial alături de iubita sa. Actorul în vârstă de 60 de ani a apărut pe covorul roșu de la Festivalul de film de la Veneția la brațul celei care i-a cucerit inima, la începutul lunii septembrie.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  5 / 8

Ines de Ramon are o carieră în domeniul bijuteriilor. În prezent, ea este vicepreședinte al Anita Ko Jewelry și, conform profilului său de pe LinkedIn, lucrează în cadrul companiei de aproape trei ani. Totodată, ea a lucrat, de asemenea, în departamentul de retail al companiei elvețiene de bijuterii de lux de GRISOGONO timp de patru ani și a fost, de asemenea, angajată în departamentul de bijuterii la Christie’s timp de un an.

Iubita lui Brad Pitt deține, de asemenea, două certificări Colored Stone Essentials de la Gemological Institute of America, conform contului său de LinkedIn.

Brad Pitt și Angelina Jolie au trecut prinr-un proces complicat de divorț

Deși păreau un cuplu perfect, Brad și Angelina s-au despărțit cu scandal. În 2016, vestea că Angelina Jolie a cerut divorțul a șocat fanii din întreaga lume. Motivele invocate la acea vreme au fost „diferențe ireconciliabile”, dar pe parcursul procesului s-a vehiculat că tensiunile legate de stilurile lor de parenting și problemele de sănătate mentală au contribuit la ruptura relației.

Unul dintre punctele centrale ale procesului de divorț a fost lupta pentru custodia celor șase copii. Angelina a cerut custodia fizică completă, în timp ce Brad a cerut custodia comună. Pe parcursul procesului, au existat și acuzații de comportament nepotrivit din partea lui Brad Pitt, inclusiv un incident în timpul unui zbor privat, în care acesta ar fi avut un conflict cu unul dintre copii. În ciuda acestor acuzații, Brad Pitt a negat vehement orice abuz, iar ulterior a fost exonerat de investigațiile oficiale

Deși bătălia pentru custodia copiilor a continuat timp de ani de zile, în cele din urmă, cei doi au ajuns la un acord. Brad Pitt a obținut custodia comună, dar acest proces lung și dureros a avut un impact emoțional atât asupra părinților, cât și asupra copiilor.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te