Disney lucrează la continuarea filmului „Maleficent” (2014) şi îşi doreşte ca protagonista Angelina Jolie să revină în rolul principal, scrie deadline.com.
Disney lucrează la continuarea filmului „Maleficent” (2014) şi îşi doreşte ca protagonista Angelina Jolie să revină în rolul principal, scrie deadline.com.
Linda Woolverton a fost angajată să scrie scenariul la continuarea peliculei care a strâns peste 760 de milioane de dolari la box-office-ul mondial (având un buget de 180 de milioane de dolari).
În „Maleficent” este spusă povestea zânei malefice din basmul „Frumoasa din Pădurea Adormită”. Nu se ştie dacă ceilalţi actori din distribuţia primului film vor fi doriţi în continuarea acestuia: Elle Fanning (care a jucat-o pe prinţesa Aurora), Sharlto Copley (Stefan), Lesley Manville (zâna Flittle), Imelda Staunton (zâna Knotgrass), Juno Temple (zâna Thistlewit) şi Brenton Thwaites (Prinţul Philip).