Homepage  / Vedete / Vedete străine

Angelica Rivera, fosta prima doamnă a Mexicului, se luptă pentru un rol în telenovele

Angelica Rivera, fosta prima doamnă a Mexicului, se luptă pentru un rol în telenovele

de Redactia Tvmania

Angelica Rivera, fosta prima doamnă a Mexicului, și alte trei actrițe se luptă să obțină rolul principal în remake-ul telenovelei mexicane „Mirada de mujer”, care se va numi „Si nos dejan”.

 

Angélica Rivera ar putea fi la un pas să revină pe micile ecrane, la 13 ani de când a avut ultimul proiect. Potrivit celor de la TVyNovelas aceasta este în competiție cu Lucero, Lety Calderón și Erika Buenfil. Cele patru au participat la casting pentru a obține rolul principal, cerințele fiind destul de precise.

Producătorul dorește „o femeie matură și foarte frumoasă”, iar sursa mai sus menționată a precizat că favorita, conform sondajelor pe care producătorii le-au făcut cu publicul, este Angélica Rivera.

Acesta nu este însă singurul proiect în care este posibil să o revedem pe „Gaviota”. Se pare că a fost contactată și de cei care se ocupă de remake-ul telenovelei „La Madrastra”, care  avut-o în 2005 pe Victoria Ruffo în rolul principal.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton