Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mondenul Angel Popescu, gata pentru noul sezon!

4 September 2011

În această vară, „mondenul' Angel Popescu nu a ales o destinație exotică pentru vacanță, ci a preferat să-și încarce bateriile pe litoralul Mării Negre.

Împreună cu câțiva prieteni s-a relaxat în stațiunea Mamaia și, preț de aproape două săptămâni, a avut un program de odihnă bine stabilit.

„Mi-am adus aminte de copilărie, de vremurile când mergeam la mare cu părinții, pentru că ne trezeam dimineața, luam trei mese pe zi, seara, ne plimbam pe faleză… Am avut un program mai bătrânesc, fără petreceri nocturne, dar foarte relaxant', mărturisește Angel.

Dar, cum nu poate sta departe de Vama Veche, „mondenul' a revenit pe litoral, în stațiunea lui preferată, unde a mai petrecut o săptămână.

„În Vamă am putut să mă desfășor în voie. M-am întâlnit cu câțiva prieteni buni, printre care și Șerban Georgevici, colegul de la Teatrul de Comedie, și Marius Drogeanu.

Am avut plăcuta surpriză, spre finalul sejurului, să-l întâlnesc și pe colegul și prietenul Cristi Hrubaru. Ne-am văzut la o terasă și preț de câteva ore am stat la povești. Din păcate, eu a trebuit să mă întorc în București. El a mai rămas o vreme la mare, cu Rock FM. A imbinat utilul cu plăcutul', încheie Angel Popescu, pe care îl puteți revedea la Prima TV, din 12 septembrie, în fiecare zi de luni și miercuri, de la ora 23:15, în noul sezon al emisiunii „Mondenii'.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare