Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ce tragedie! A murit Andy Whitfield (“Spartacus”)!

12 September 2011

Fostul protagonist al primului sezon din „Spartacus: Nisip însângerat' a pierdut lupta cu limfomul, după 18 luni, şi a murit pe 11 septembrie, în Sydney (Australia). Andy era căsătorit şi avea doi copii.

Actorul galez Andy Whitfield (39 de ani) a încetat din viaţă pe 11 septembrie, a explicat purtătorul său de cuvânt, scrie reuters.com. „Într-o dimineaţă însorită, în Sydney, înconjurat de familie, în braţele iubitei sale soţii, frumosul nostru războinic Andy Whitfield a pierdut bătălia de 18 luni cu limfomul non-Hodgkin', a explicat într-un comunicat soţia lui, Vashti, cu care acesta avea doi copii. Andy a mai fost căsătorit cu Terrica Smith-Whitfield (1999–2003).

Actorul a fost nevoit să renunţe la rolul din „Spartacus: Nisip însângerat' după diagnosticul primit de la medici în martie 2010, începând imediat tratamentul în Noua Zeelandă. Producţia sezonului doi al serialului a fost întârziată, echipa hotărât să realizeze o miniserie prequel, aşteptând însănătoşirea lui Whitfield. Dar deşi după doar câteva luni acesta era declarat sănătos de doctori, ulterior boala a recidivat, iar galezul a renunţat la rol, fiind înlocuit pentru seria a doua de australianul Liam McIntyre.

Regretele colegilor

Creatorul serialului despre gladiatori, Steven DeKnight, şi-a exprimat regretul spunând: „Nici un cuvânt nu poate reda o asemenea pierdere. Îţi vom duce dorul, frate!'. Actriţa Lucy Lawless (interpreta Lucretiei în serial) a completat „era un bărbat blând, care nu a spus niciodată un cuvânt rău nimănui, un fotograf talentat, un inginer şi un actor excepţional. Prezenţa incandescentă a lui Andy pe peliculă îi făcea pe bărbaţi să-şi dorească să fie ca el şi pe femei să-şi dorească să se mărite cu el. Drum bun, Andy!'.

Whitfield a studiat ingineria şi şi-a început cariera actoricească în seriale australiene (ca „Fiicele lui McLeod'), devenind celebru cu rolul din „Spartacus: Nisip însângerat', serial care a şocat criticii şi publicul prin amestecul de nuditate şi violenţă.

Pentru o galerie foto a interpreţilor lui Spartacus, de-a lungul timpului, intraţi aici.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare