Andrei și Cristina Rotaru s-au despărțit
Andrei și Cristina Rotaru au sosit în Thailanda, pe Insula iubirii dorind să demonstreze că relația lor este una solidă și că nimic nu-i poate despărți. În cadrul testimonialelor din timpul emisiunii, Andrei povestea faptul că soția sa, Cristina nu este o fire pasională și că această are reticențe în a-și manifesta afecțiunea. În plus, concurentul era nemulțumit de faptul că în relația lor de cuplu a intervenit monotonia.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Separați pe insule diferite, cei doi s-au confruntat cu situații neprevăzute, iar telespectatorii au rămas fără cuvinte atunci când Andrei s-a sărutat cu ispita Diandra, ba chiar i-a declarat că o iubește, deși soția lui, Cristina, se afla la câțiva kilometri distanță.
Reveniți în România, se pare că relația dintre Andrei și Cristina a ajuns la final, iar cuplul a decis să divorțeze oficial și să pornească pe căi separate. Andrei a fost cel care a confirmat despărțirea printr-un mesaj pe care l-a scris pe pagina personală de Instagram, în timp ce Cristina preferă să fie rezervată și nu a oferit declarații despre acest subiect atât de sensibil pentru ea.
Andrei și Cristina locuiesc împreună, deși au pus capăt mariajului
Conform Cancan, Cristina și Andrei Rotaru ar fi finalizat actele de divorț la notar în luna mai. Cu toate acestea, cei doi au continuat să se întâlnească și au fost văzuți desfășurând diverse activități împreună. Se pare că foștii concurenți ai popularului show de la Antena 1 au participat împreună chiar și la nunta Iustinei cu Cornel, alți doi concurenți ai emisiunii matrimoniale.
Recent, mama Cristinei l-a criticat dur pe Andrei, după ce și-a văzut fiica afectată de comportamentul acestuia din timpul emisiunii. Femeia și-a confruntat ginerele, dar nu a trecut mult timp până când s-a aflat că toți trei locuiesc împreună în aceeași casă, deși povestea dintre fiica sa și Andrei a ajuns la final.
Cristina și Andrei Rotaru, poate cel mai controversat cuplu de la Insula iubirii, sezonul 8, au fost căsătoriți timp de 10 ani. Cei doi au făcut cununia civilă la „Mireasă pentru fiul meu”, emisiune prezentată de Mirela Vaida, acolo unde s-au și cunoscut, în 2014. Apoi, în 2017, cei doi au revenit pe micile ecrane, când au participat la „Nuntă cu scântei”, emisiune în cadrul căreia s-au căsătorit religios.
Au avut o nuntă extravagantă, iar Cristina a avut o rochie excentrică, formată din mai multe piese. Petrecerea a fost una pe cinste, iar una dintre persoanele care au întreținut atmosfera a fost Maria Constantin.
Sursă foto: Instagram
Citește și: