Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Andrei Roşu din “Narcisa” are iubită înţelegătoare

19 October 2011

Unul dintre punctele tari ale noului sezon din Narcisa: Iubiri nelegiuite' este prezenţa lui Andrei Bogdan Roşu, care-l interpretează pe rebelul Dan Movilă. Botoşăneanul de 24 de ani îi suflă în ceafă lui Vladimir Drăghia (Emil) la tiltul cel mai sexy actor din distribuţie.

Bogdan Andrei Roşu, actorul care îi dă viaţă lui Dan Movilă, a reuşit să cucerească în timp record timp inimile telespectatoarelor fidele ale telenovelei de la Antena 1.

Recunoscut adeseori pe stradă (Nu sar fetele pe mine să le dau autografe, însă mă opresc de multe ori să fac asta'), pus în situaţia de a da autografe (cel mai ciudat, pe pârtie, pe un carneţel roz cu inimioare), Andrei ţine la intimitatea lui, nedorind să vorbească prea mult despre viaţa lui privată.

Tânărul actor are o relaţie cu Anca Florescu (ex trupa Laguna, ex „În puii mei!), relaţie care a trecut cu bine, deocamdată, de testul scenelor de sex din telenovelă.

„Nu este geloasă pentru că Anca ştie că sunt profesionist şi că acesta este unul dintre riscurile meseriei. Este şi ea actriţă şi înţelege perfect ceea ce fac', ne-a mărturisit actorul.

Chiar dacă a mai jucat în producţii precum „Războiul sexelor' sau „State de România', tânărul actor (24 de ani) a dat lovitura cu rolul principal din „Narcisa: Iubiri nelegiute' pe care l-a primit dintr-o întâmplare.

„Eram la o petrecere şi acolo m-a văzut producătorul. A doua zi am primit un telefon şi m-a întrebat dacă nu vreau să joc într-o telenovelă. Am mers să dau o probă, am primit un text şi am fost filmat. Cred că ştiau deja ce personaj vor juca. Mie mi-a plăcut rolul încă de când am citit scenariul, pentru că îţi sare în ochi', povesteşte Andrei.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare