Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Andrei Gheorghe prezintă “Clubul de Poker”

11 October 2010

Andrei Gheorghe a acceptat provocarea de a fi prezentatorul emisiunii „Clubul de Poker', reality-show care va fi lansat de Prima TV în data de 24 octombrie.

Prezentatorul va modera întreaga partidă de poker ajutat de un juriu format din specialişti: un medic, un psiholog, un detectiv şi jucătorul profesionist PokerStars, Toni Judet.

Orice pasionat de poker poate participa în acest reality-show, jucând, până în data de 24 octombrie, în turneele organizate de PokerStars.net. Telespectatorii au astfel şansa de a face parte dintre cei calificaţi online, care vor juca în Clubul de Poker'. Aceştia vor întâlni vedetele din România, care vor locui împreună, 24 de ore din 24, într-un hotel de 5 stele din Bucureşti, şi vor fi supuse unor probe inedite, în urma cărora vor acumula un punctaj.

Punctele câştigate sunt transformate în bani, asigurând participarea la jocul de poker. În fiecare ediţie, staruri precum Florin Piersic Jr., Gina Pistol, Claudiu Bleonţ sau Gabriel Cotabiţă, se vor strânge în jurul mesei de poker în încercarea de a-şi adjudeca marele premiu.

Pe parcursul show-ului vor exista şi eliminări, astfel încât marea finală va strânge în jurul mesei de poker 6 participanţi (vedete şi jucători), în confruntarea pentru marele premiu: 10.000 de euro şi un pachet de participare la un Turneu European de Poker, oferit de PokerStars.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare