Homepage  / Vedete româneşti

Andrei Aradits, despre slăbiciunile din viața sa: fiul său și cele șase pisici. EXCLUSIV

Andrei Aradits, despre slăbiciunile din viața sa: fiul său și cele șase pisici. EXCLUSIV
7

de Cătălina Matei,

După ce și-a „împrumutat” vocea în cadrul emisiunii „Mâncare pe care”, de la Acasă TV, Andrei Aradits a plecat într-o vacanță prin Europa, cu trenul, având ca bagaje un rucsac și o trotinetă.  Nu singur, ci alături de fiul său în vârstă de 17 ani, Eric. O experiență specială care a consolidat relația-tată fiu. Și tot specială este și relația pe care actorul din „Vlad” o are cu felinele din casa sa.

Timp de patru sezoane, Andrei Aradits l-a interpretat pe Ștefan Dragomir în serialul „Vlad”, un personaj negativ pe care actorul l-a construit spectaculos. În același timp, a rămas fidel și teatrului, jucând în mai multe spectacole. Iar, mai nou, este voice over în emisiunea „Mâncare pe care”, de la Acasă TV. Tocmai s-a întors dintr-o călătorie prin Europa, cutrenul și trotineta, o aventură pe care a trăit-o alături de fiul său. Eric are 17 ani și este un adolescent pasionat de sărituri și care a moștenit din plin talentul actoricesc al tatălui său. La 12 ani, a jucat în pelicula „Octav”, prin urmare o carieră în actorie nu ar fi exclusă. Mai multe detalii, aflăm imediat!

Voice over la „Mâncare pe care”… cum ai ajuns în acest proiect? Ce te-a determinat să accepți acest proiect?

M-a sunat o prietenă, fostă colegă, și mi-a zis că vor să facă o emisiune și că au nevoie de voice-over cârcotaș. „Te bagi?”- Da.

Eu nu știu de ce mă întreabă lumea „de ce accept proiectul X”… E muncă! Pe un tâmplar îl întreabă cineva de ce a acceptat să repare un scaun? 🙂

Nici tu nu ești străin de gastronomie. Cât de bine gătești? Vrem o autoevaluare…

Pe o scară de la unu la zece… să zicem că tocmai mi-am suflecat mânecile. Știu să fac niște chestii gustoase, dar o dau și în bară des și rău, mai ales că îmi place să experimentez!

Cu siguranță, ai gătit destul de mult la începutul anului, când soția ta a fost plecată o perioadă de timp. Care sunt preparatele preferate ale fiului tău, Eric?

Dar eu găteam și înainte să plece soția, gătesc și acum și voi găti și când ea va pleca din nou… de unde această premisă misogină?

Preferatele preferate ale lui Eric sunt următoarele: lasagna, clătite, chilli con carne, curry, tortellini quatro formaggi, ton și risotto cu midii.

Apropo de Eric… cât de bine v-ați distrat voi doi prin Europa? 😉

S-au întâmplat și o grămadă de accidente: două trenuri au fost anulate, unul s-a stricat și ne-a lăsat într-un soi de Curtici nemțesc, Eric a luat o gură din supa mea și l-a pocnit alergia la susan. E o călătorie cu peripeții și e foarte amuzantă!

Prin câte țări ați ajuns? Și unde ați avut parte de cele mai multe peripeții?

Am ajuns în vreo cinci țări. În medie, am petrecut trei zile într-un oraș. Cel mai mult ne-a plăcut Utrecht, în Olanda… ce orășel frumos! Și tot centrul universitar zici că-i rupt din „science fiction”. E foarte interesantă combinația dintre aparentul libertinaj moral și ordinea strictă, asumată a cetățenilor.

Cea mai neplăcută chestie s-a întâmplat în Amsterdam. Un român patriot, după ce am refuzat să îi dau 5 euro, și-a scos telefonul să facă „live” cu mine și m-a întrebat pe banii cui stau eu în Olanda, de ce beau apă din Amsterdam în loc să beau apă din România și cât am furat ca să ajung aici. Cred că mă știa de la televizor, dar mă confunda cu vreun politician, ceva…

Ce ai descoperit nou la juniorul tău în această călătorie?

Că detestă să fie numit „puiule”. Are 17 ani, gata, în curând votează! Nu mai e juniorul meu. Devine majorul lui.

Andrei-Aradits-si-Eric-1-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Ce se întâmplă cu actoria? În ce proiecte (teatru, TV, lung-metraj)  te vom vedea?

Foarte bună idee! Cred că mă veți vedea cât de curând! Nu știu unde și cum… pentru asta, întrebați producția!

Dar Eric? Și el a jucat în mai multe producții…

Eric trece a 12-a, urmează bacul, iar apoi încă nu e 100% hotărât de direcție. Asta trebuie să fie decizia lui.

Și ce se întâmplă cu numărul felinelor de acasă? 😉

Of, nu mai vreau să vorbesc despre asta, e jenant… deja sunt șase în casă și încă vreo trei prin împrejurimi. Nu sunt mândru de asta, dar ce să fac? Vrea cineva un pisoi?!

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton