Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Andreea Vasile, despre provocările din Iubire cu parfum de lavandă. „E foarte important cum îţi dozezi energia”. EXCLUSIV

de Cătălina Matei,

De mai bine de 9 luni încoace, Andreea Vasile se bucură din plin de personajul său din „Iubire cu parfum de lavandă”, de la Antena 1. Personajul său, Amalia Păun, îi dă ocazia să-și exerseze din plin nu doar talentul, ci și disciplina. Iar dincolo de filmări, postura de mămică este la fel de provocatoare pentru actrița în vârstă de 41 de ani.

Andreea Vasile a intrat în atenția publicului în 2003, când a participat la prima ediție a reality-show-ului „Big Brother”. Absolventă a U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale” din Bucureşti, promoţia 2008, actrița a interpretat numeroase roluri în teatru, filme şi seriale precum: „Umbre”, „La urgenţă”, „Spy Master”, „Luna Verde”, „De ce eu?”, „Fixeur”, „Deschide ochii”, „Apostolul Bologa” sau „Nişte fete”. 

Pe 17 septembrie 2022, Andreea Vasile și regizorul Tudor Giurgiu s-au căsătorit religios și au un băiețel de aproape 6 ani, Alexandru.

Pentru cei care urmăresc serialul „Iubire cu parfum de lavandă”, ajuns la al doilea sezon deja la Antena 1, personajul Andreei Vasile este una dintre figurile cele mai simpatizate din poveste. Este vorba despre Amalia Păun, învăţătoarea satului şi prietenă din copilărie cu Anda (Michaela Prosan).

Aflăm mai multe detalii din cel ce urmează…

La Antena 1 se difuzează deja sezonul 2 al serialului „Iubire cu parfum de lavandă”. Cum o percepi tu pe Amalia acum față de prima dată când ai citit scenariul?

Amalia a evoluat odată cu mine. N-am avut niciodată, până în momentul ăsta, un personaj alături de care să merg, pe care să-l construiesc şi pe care să-l înţeleg pe o perioadă atât de mare de timp. E straniu cum vezi personajul dintr-o cu totul altă perspectivă la câteva luni distanţă faţă de momentul în care am pornit proiectul, pentru că eu însămi am altă înţelegere a lucrurilor. Noi nu mai suntem cei de acum 9 luni, fie vorba între noi, nu mai suntem nici cei de acum o săptămână, viaţa are felul ei de a ne amprenta, modifica, sentimentele noastre se schimbă pe măsură ce trăim. Şi toate modificările astea se regăsesc şi în personajul pe care-l port cu mine de ceva vreme. Şi cred că e o şansă extraordinară (şi am proprietatea cuvintelor, nu folosesc un cuvânt prea mare aici) să poţi dezvolta un personaj, să-i dai voie să crească, modifice, evolueze alături de tine.

Nu ești străină de lumea serialelor… Ce e diferit de această dată? Care sunt provocările pe care nu le anticipai?

E drept, am făcut „Umbre” şi „Spy Master” ( ambele producţii HBO) şi nouă producţie Netflix România,  „Subteran” (aici am avut un rol mic, dar m-am bucurat tare mult, pentru prima dată în cariera mea, am fost un criminalist). La „Iubire cu parfum de lavandă” e diferit, e fix ce spuneam anterior. La producţiile de mai sus am filmat cam 3 luni. Aici filmăm de 9 luni şi am secvenţe în fiecare zi, de luni până vineri. E foarte important cum îţi dozezi energia, cum rezişti pe termen lung unui program atât de solicitant. Cum îţi păstrezi  prospeţimea, entuziasmul, curiozitatea , bucuria, nevoia de a şti mai multe despre personajul tău, despre tine, despre ce te înconjoară. Şi cred că aici intervine disciplina ta ca actor. Şi te salvează. Pentru că nu poţi face meseria asta şi nici să ai programul ăsta fără rigoare şi disciplină.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 18

Cum a început 2025 pentru tine?

2025 a început alături de băieţii mei şi a fost exact aşa cum trebuia să fie. Cu linişte, bucurie, multă joacă cu fiu meu , cu bine. (zâmbește)

Și, din anul ce s-a încheiat, ce duci mai departe? Și ce lași în urmă?

Mi-am promis că o să duc mai departe puterea de muncă, dar şi bucuria de a mă juca. Aş vrea ca odată cu fiecare an care se adăuga, să păstrez din energia şi prospeţimea primilor ani de meserie. Cred că viaţa poate să tocească, să atrofieze şi tine doar de noi să păstrăm intacte motivaţia şi entuziasmul şi , mai ales curiozitatea. E ca o luptă cu noi înşine şi cu toate etapele prin care trecem  să putem să ne trăim bătrâneţea frumos. În România nimeni nu vorbeşte despre asta, pare că e aşa subiect tabu, dar e important cum anume ajungi la bătrâneţe. Ce alegi să iei cu tine din viaţa pe care ai trăit-o, ce păstrezi, ce laşi în urmă, ce bagaje îţi faci pentru etapa asta din viaţa noastră a tuturor.

Nu ştiu ce aş vrea să las în urmă, cred că aş vrea să păstrez multe din cele ce mi s-au întâmplat anul ăsta.

Între timp ai filmat și pentru „Ramon 2”… Ce crezi că te „prinde” mai bine: comedia ori dramă?

Niciodată nu m-am gândit la proiectele mele în termeni de drama sau comedie. Întotdeauna m-am raportat la adevăr. Aş vrea că personajele mele să fie verosimile, să crezi în ele, să plângi cu ele, să râzi, să te emoţionezi cu ele, să îţi pese de ele şi de ce li se întâmplă. Să nu chestionezi adevărul lor, cred că asta mă interesează cel mai tare. Ramon înseamnă mult pentru mine pentru că e prima comedie românească în care joc. Acum câţiva ani am mai jucat într-o comedie romantică pe care am filmat-o integral în Bratislava, ”V lete ţi poviem”. Şi cred că în România avem nevoie şi de genul ăsta. O poveste de dragoste spusă curat, despre lupta noastră pentru bine şi adevăr . Şi despre puterea absolută pe care o are dragostea de a ne transforma. Pe noi înşine. Şi tot ce atinge în jurul nostru. Iar „Ramon 2” va veni cu o surpriză mare, de abia aştept să fie lansat în cinematografe.

Andreea Vasile, o mămică fericită

Ce îți place să faci dincolo de filmări și teatru?

Îmi place mult să citesc, îmi place să descopăr muzică nouă, îmi place să petrec timp cu băieţii, am redescoperit ce tare îmi place să mă joc cu Alex. Uneori mă supăr că nu mai am suficient timp să văd la fel de multe filme ca înainte, am nişte restante la capitolul ăsta şi tot încerc să le recuperez.

Și cât de bine crezi tu că te descurci din ipostaza de mămică?

Mi-e greu să mă analizez singură. Ce ştiu sigur e că am învăţat acesta lecţie a răbdării odată cu ipostaza asta. Şi e fascinant cum reînveti să te joci, cum prin ochii propriului copil redescoperi curiozitatea, curajul, iar uneori şi o mai mare prudenţă.

Ținând cont de faptul că tu ești actriță, iar soțul tău – regizor… juniorul vă poate călca pe urme. Cât de mult îl vei încuraja în această direcție?

Hmmm… asta e o întrebare dificilă. Cred că noi ca părinţi suntem aici să ne sprijinim copiii, să le oferim încredere şi curaj atunci când au nevoie, ghidaj şi iubire necondiţionată. Nu ştiu dacă aş vrea să facă vreuna dintre meseriile noastre, dar aici nu e despre ce vreau eu. Ci ce va vrea el să facă. Ce ştiu e ca voi fi  mereu lângă el să-l sprijin în orice va alege, să-l iubesc şi să fiu prezentă când va avea nevoie de mine.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  10 / 18

Și, când ai timp exclusiv pentru tine, cum te răsfeți?

E foarte complicat cu timpul doar pentru mine în perioada asta. Ascult muzica şi citesc. ŞI mă uit la filme. Chiar, acum îmi dau seama ce bine suna o zi petrecută fix aşa.

Ce urmează pentru tine? În ce proiecte vei mai fi mai fi implicată?

Deocamdată filmăm până în vara la Iubire cu parfum de lavandă, pe care vă invit să îl urmăriţi în fiecare vineri, de la 20.30, la Antena 1. O să iasă curând un lung metraj în care am avut un rol mic, un thriller american „April X”. Iar în toamna am un proiect secret secret la care ţin şi sper să reuşim să-l filmăm anul acesta.

Foto: Antena 1; Instagram; Facebook

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te