Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Andreea Raicu caută „Miss Fata de la Țară”

de Redactia Tvmania

Cel de-al treilea sezon din „Miss Fata de la Țară”, emisiune prezentată de Andreea Raicu, începe din 19 septembrie, la Prima TV. Nu mai puțin de opt vedete au promis deja să caute cea mai frumoasă și harnică fată din țară.

Alex Velea, Elena Gheorghe, Dan Bordeianu, Dana Săvuică, Connect-R, Xonia, Aurelian Temișan și Cornel Păsat vor lua la picior ulițele satelor în căutarea fetelor frumoase.

Fiecare vedetă ajunge în câte o comună din țară, unde are la dispoziție 48 de ore pentru a o descoperi și alege pe cea mai mândră dintre fete. Cele opt comune sunt județele Cluj, Bihor, Constanța, Neamț, Teleorman, Buzău, Hunedoara și Mehedinți.

Cele opt vedete le-au pregatit viitoarelor concurente la „Miss Fata de la Țară” o serie de probe, printre care: mulsul vacii, spălatul rufelor la râu, stors struguri cu picioarele goale, dar și probe ceva mai moderne, de la dans și defilări pe podium, pâna la probe de talente.

Fetele câștigătoare primesc biletul pentru cantonamentul „Miss Fata de la Țară” de la București, unde vor încerca să câștige marele titlu și premiul de 10.000 de euro.

Emisiunea va fi difuzată, începând cu 19 septembrie, în fiecare luni, de la ora 20.30.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te