Andreea Marin s-a temut că va avea același destin precum Mădălina Manole
Andreea Marin s-a confruntat cu depresia în trecut și a cerut ajutorul unui specialist pentru a putea procesa stările prin care trecea. Se afla în fața televizorului și urmărea analiza unui psiholog referitor la sinuciderea Mădălinei Manole.
Atunci a observat că simptomele pe care le afișa Mădălina coincideau cu stările pe care ea, la rândul ei, le experimenta. Epuizarea, incapacitatea de a se odihni oricât ar fi fost de obosită, o stare nejustificată de tristețe, toate au reprezentat semnale care au făcut-o să apeleze la ajutorul unui specialist.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
„Eu n-am ajuns la depresie dintr-un motiv de acest fel, nu aveam un gol interior de umplut, nu în acest sens. La mine a fost o treabă legată de perioada de după naștere și niște nemulțumiri, fiecare are nemulțumiri în viața sa, și m-a prins pe un teren mai slab, iar asta s-a întâmplat. După aceea, am vorbit deschis despre depresie și am făcut și campanii naționale și europene cu acest subiect, pentru că nu a fost ușor prin ce am trecut.
Am ajuns și la limita aceea, un om încrezător ca mine, mă vedeți, care pare puternic pentru ceilalți, iar în cele mai multe situații sunt un om puternic, știu ce vreau de la viață, cu toate astea într-un punct foarte rău, foarte trist, foarte dur și cred că a fost foarte bine să bat la ușa unui specialist și să vorbesc despre asta ulterior, după ce am trecut prin experiență și m-am vindecat, unor oameni care și la atâția ani distanță mă întreabă despre depresie și ce e de făcut. Și mie mi-a atras atenția și am conștientizat cazul Mădălinei Manole, abia atunci am realizat că asta s-ar putea să fie în cazul meu”, a povestit Andreea Marin, conform Playtech.
Andreea Marin nu dorește să revină în televiziune
Andreea Marin a subliniat că doar prin muncă asiduă a obținut totul de la viață, iar pasiunea pe care a avut-o pentru televiziune și jurnalism a fost atât de mare încât nu a simțit lipsurile de la început de drum, atunci când era plătită cu o sumă foarte mică pentru activitatea sa.
Întrebată dacă nu simte lipsa televiziunii, Andreea a avut un răspuns complex în care a explicat de ce nu este nerăbdătoare să revină în fața camerelor de filmat.
„Nu îmi lipsește deloc, din două motive: în primul rând, sunt foarte des invitată la televiziuni, pentru că sunt un om bine pregătit în meseria sa și în domenii conexe și aduc plusvaloare și audiență, ceea ce e important, evident. În plus, sunt mereu în actualitate cu proiecte noi, de interes, care schimbă vieți în bine adeseori, și acest lucru nu rămâne neobservat”, a menționat Andreea Marin.
Sursă foto: Instagram Andreea Marin
Citește și: