În această seară, la Pro TV, începe un nou sezon al emisiunii ”Imperiul Leilor”, iar Andreea Marin va apărea chiar în prima ediție. Nu în calitate de investitor, nici de antreprenor. Vedeta își va susține o prietenă apropiată care dorește fianțare pentru afacerea sa. Cât despre o reîntoarcere a Andreei pe micul ecran, iată ce am aflat...
Noul sezon al emisiunii „Imperiul Leilor” 2022 de la Pro TV debutează în această seară cu o surpriză: Andreea Marin ajunge în arena Leilor.
Nu în postura de concurentă, ci și-a susținut o prietenă foarte apropiată care are un business cu bijuterii. Pentru că experiența a fost foarte interesantă nu este exclus ca, pe viitor, să o vedem pe Andreea printre investitori.
”Am susținut-o pe Nadia Vișan, concurenta care participă la Imperiul Leilor cu inovația sa, Anyoli, care e minunată : bijuterii create cu măiestrie și de o calitate ireproșabilă, dar care sunt mult mai mult de atât, fiindcă sunt însoțite de o tehnologie de ultimă oră, astfel încât în fiecare dintre ele poți încarca emoții personalizate, sunt așadar bijuterii inteligente, daruri pentru o viață. Închipuiți-vă o bijuterie în care puteți încărca emoții pe suport video, foto, documente, puteți încarca de pildă chiar Biblia într-un pandantiv, iar datorită aplicației descărcată în telefon, când îl apropii de pandantiv, automat îi apare pe ecran persoanei dragi emoția încărcată, care poate fi o surpriză pentru o viață. Eu am realizat un video de suflet pentru fiica mea și, oriunde s-ar afla ea pe viitor, va simți că mama îi este aproape”, povestește Andreea Marin.
Cât despre o revenire pe micul ecran cu o emisiune proprie, iată ce ne-a declarat Andreea:
„Oricând e posibil acest lucru, cu condiția ca acel format să fie unul de calitate, știți bine că nu sunt genul de om care să aibă nevoie să accepte orice gen de colaborare. Voi menține întotdeauna nivelul cu care mi-am obișnuit publicul, onorându-mi profesia”.
Cine sunt investitorii de la „Imperiul Leilor”, sezonul 3
Cel de-al treilea sezon al show-ului care le oferă antreprenorilor o șansă unică în viață: să-și vadă afacerea finanțată de unul dintre cei mai de succes oameni de business din România, începe miercuri, 9 februarie, de la ora 21.30, la PRO TV.
Dan Șucu, Dr. Wargha Enayati, Cristina Bâtlan, Sebastian Dobrincu și Dragoș Petrescu deschid porțile „Imperiului” pentru noi antreprenori cu idei profitabile, dar și pentru milioane de telespectatori care vor să descopere lumea fascinantă a antreprenoriatului.