Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Andreea Marin, imagini emoționante din copilărie. Cum arăta fosta prezentatoare atunci când era mică

de Cristina Țapu,

Andreea Marin este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde distribuie adesea imagini inedite din viața sa. Recent, fosta prezentatoare a împărtășit fanilor mai multe fotografii realizate pe vremea în care era doar o copilă. Iată instantaneele!

Imagini de colecție din copilăria Andreei Marin

În urmă cu doar câteva zile, Andreea Marin a distribuit pe contul personal de Instagram mai multe imagini alb negru, realizate în vremea în care era doar un copil. Fotografiile au fost făcute publice în ziua în care regretata mamă a fostei prezentatoare ar fi împlinit 75 de ani. Din păcate, mama Andreei s-a stins atunci când vedeta avea doar nouă ani în urma unui cumplit accident de mașină.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 18

Azi, mama mea frumoasă și bună ar fi împlinit 75 de ani, de N-ar fi devenit înger la numai 36 … E mereu tânără în amintirea mea, motivația mea puternică în tot ce am făcut în viața mea matură, exemplul de feminitate, sensibilitate, bunătate și naturalețe, recunoștința mea se îndreaptă mereu către cer, cu mulțumiri cǎ legătura noastră atât de profundă a însemnat o prețioasă moștenire pentru inima și devenirea mea. Tata, cu câțiva ani mai mare doar, mi-a fost stâlp de sprijin și putere și dragoste de viață. Rădăcinile mele. Gând bun către cer!”, a fost mesajul emoționant pe care vedeta l-a scris în dreptul imaginilor.

La vârsta de 18 ani, când încă locuia în orașul său natal și era studentă la Facultatea de Informatică, Andreea Marin și-a făcut debutul strălucitor pe micul ecran.

După ce și-a încheiat colaborarea cu TVR Iași, a luat o decizie curajoasă și s-a mutat în București, unde a cunoscut succesul deplin în lumea televiziunii. Emisiuni precum „Surprize, surprize”, „Prețuiește viața” sau „Zâmbește, cineva te iubește” au fost doar câteva dintre producțiile care au adus-o în lumina reflectoarelor și au consacrat-o ca una dintre cele mai strălucite prezențe din industria televizată românească.

Andreea Marin nu intenționează să revină în televiziune

Andreea Marin a oferit un interviu Revistei Viva! în care a vorbit despre proiectele sale, amintiri din televiziune, dar și despre motivul pentru care nu simte dorul meseriei pe care a practicat-o ani întregi. Întrebată dacă nu simte lipsa televiziunii, Andreea a avut un răspuns complex în care a explicat de ce nu este nerăbdătoare să revină în fața camerelor de filmat.

„Nu îmi lipsește deloc, din două motive: în primul rând, sunt foarte des invitată la televiziuni, pentru că sunt un om bine pregătit în meseria sa și în domenii conexe și aduc plusvaloare și audiență, ceea ce e important, evident. În plus, sunt mereu în actualitate cu proiecte noi, de interes, care schimbă vieți în bine adeseori, și acest lucru nu rămâne neobservat”, a menționat Andreea Marin.

Sursă foto: Instagram Andreea Marin

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te