Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Andreea Marin, adevărul despre relația dintre iubitul ei și Violeta, fiica ei și a lui Ștefan Bănică

Andreea Marin, adevărul despre relația dintre iubitul ei și Violeta, fiica ei și a lui Ștefan Bănică
10

de Andra Stana,

Andreea Marin și-a făcut un adevărat obicei din a-și lăuda fiica, pe Violeta, care a împlinit 14 ani. După ce a divorțat de Ștefan Bănică Jr., cea mică a rămas în grija mamei sale, dar a rămas în relații bune și cu tatăl ei. De curând, vedeta a explicat în ce relații sunt Violeta și Adrian Brâncoveanu.

Atunci când vine vorba de fata ei, Andreea Marin preferă mereu să păstreze discreția. Cu toate acestea, o laudă ori de câte ori are ocazia. Într-un interviu pentru VIVA!, vedeta TVR a adus în discuție relația pe care o are cu Violeta. Fiica ei are parte și de libertate, însă are și anumite limite pe care trebuie să le respecte.

„Nu voi intra în detalii, prefer să rămână ale noastre, dar ca să răspund direct, da, există limite. Nu putem face tot ce ne trece prin cap, fără să ne pese de ideea de responsabilitate. De conștiință. De respect față de cei din jur. Libertatea înseamnă să zbori, dar să respecți și limitele celorlalți.

Țin mult la bunul-simț, la moderație, la valorile ce nu pot fi călcate în picioare. Din această perspectivă, da, îți poți câștiga libertatea de a alege pentru tine, dovedind întâi că înțelegi limitele bunului-simț, înainte de toate. Că ești Om, pur și simplu. Vorbim despre valori care sunt respectate de noi, în familie, și nu vom schimba acest crez”, a spus Andreea Marin.

Andreea Marin, adevărul despre relația dintre iubitul ei și Violeta, fiica ei și a lui Ștefan BănicăIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Andreea Marin: „Avem și secretele noastre, ca între fete”

La întrebarea dacă Violeta este mai apropiată de ea decât de tatăl ei, fosta soție a lui Ștefan Bănică nu a vrut să facă o comparație. Ea crede că amândoi o iubesc necondiționat și o protejează pe cât posibil.

Nu pot face o comparație în acest sens. Violeta are și mamă, și tată, o iubim, avem grijă de ea, o protejăm, avem și pretenții de la ea, cum e firesc. O iubim necondiționat. Avem și secretele noastre, ca între fete, bineînțeles”, a spus Andreea Marin.

„Suntem foarte deschiși unii cu alții”

De câțiva ani, vedeta trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Adrian Brânconveanu, iar aceștia locuiesc împreună. Violeta îl place pe actualul iubit al mamei sale. Andreea Marin a vorbit în cadrul interviului și despre relația pe care o are fiica sa cu Adrian.

„Suntem foarte deschiși unii cu alții, iar noi, maturii, nu ținem secrete unul față de altul, deci nu e cazul, deși ea poate mai încearcă. Da, ei se înțeleg foarte bine, asta nu înseamnă însă o complicitate prin care să ne ocolim reciproc, când îi convine unuia dintre noi. Nu suntem adepții acestui mod de a acționa, nu credem în el decât atunci când punem la cale surprize frumoase pentru unul sau altul dintre noi”, a declarat vedeta pentru sursa menționată anterior.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton