Andreea Marin s-a confruntat cu depresia și a avut nevoie de ajutorul unui specialist
Andreea Marin a povestit că inițial nu și-a dat seama faptul că schimbările de stare prin care treceau nu se datorau doar oboselii excesive, ci unei depresii care nu fusese încă diagnosticată. Andreea a apelat la ajutorul psihologului pentru a-și putea procesa emoțiile, însă a avut nevoie de multe ședinte de terapie pentru a ține sub control depresia.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 15
„Trebuie să recunosc că spiritul meu pozitiv, optimismul ăsta pe care îl am mereu și credința în Dumnezeu și-au făcut treaba foarte bine pentru mine, chiar și în momentele de dramă din viața mea, de pierdere ireversibilă a unor oameni dragi. Chiar și în acele momente există în mintea mea o luminiță de la capătul tunelului. Nu am văzut niciodată doar întuneric. Cumva modul meu, mecanismul din interiorul meu îmi spune ce trăiesc în acest moment, ce am de făcut ca să ajung din nou la lumină. Dar există în ziua de azi multe ajutoare pentru fiecare dintre noi”, a povestit Andreea Marin, conform Antena 3 CNN.
În plus, ea a vorbit și despre imaginea pe care o afișează persoanele publice pe Instagram și despre realitatea care se ascunde în spatele acelor postări care par mereu pe un ton vesel și lipsit de orice grijă. Adevărul este că rețelele de socializare nu prezintă viața așa cum este ea, cu bune și cu rele și că mulți utilizatori aleg să afișeze doar părțile pozitive ale existenței lor, susține Andreea Marin.
Cum a realizat Andreea Marin că se confrunta cu depresia
Andreea Marin a dezvăluit cum s-a instalat depresia în cazul său și care au fost pașii pe care i-a urmat pentru a putea depăși acest obstacol al vieții sale.
„Niciun om într-o stare de oboseală cronică nu poate funcționa normal. Și apoi eu ajunsesem să mă trezesc plângând pur și simplu. Ce putea să se întâmple noaptea? Nimic. Dormeam și mă trezeam cu lacrimi. Atât de adâncă era starea de insatisfacție interioară, de supărare, de dar ,de fapt, era boală. Eu nu știam lucrul acesta. Pe vremea aceea nu se vorbise despre depresie, public cel puțin. Eu nu văzusem nicăieri o discuție, o dezbatere amplă pe acest subiect și s-a întâmplat necazul Mădălinei Manole.
Şi atunci am văzut pentru prima dată un specialist vorbind la televizor într-un program de știri despre depresie. Îmi amintesc că am rămas mască în fața televizorului pentru că omul descria simptomele, iar eu mă vedeam descrisă pe mine. Eram șocată de asemănare„, a povestit Andreea Marin, conform sursei menționate anterior.
Andreea Marin radiază de fericire la brațul lui Adrian Brâncoveanu
Chiar dacă recunoaște că între ei nu a fost dragoste la prima vedere, Andreea Marin menționează că s-au cunoscut în momente dificile, iar durerea a fost cea care i-a unit. Cu toate acestea, vedeta nu are în vedere căsătoria, chiar dacă este ferm convinsă că Adrian Brâncoveanu este bărbatul care îi face viața mai frumoasă și îi aduce zâmbetul pe buze.
După două mariaje nereușite, Andreea Marin și-a regăsit liniștea și fericirea în relația cu Adrian Brâncoveanu. De mai bine de șase ani, vedeta trăiește o poveste de iubire care îi aduce împlinire, însă nu intenționează să îmbrace din nou rochia de mireasă.
Sursă foto: Instagram Andreea Marin – PRO TV
Citește și: