Ea le pregăteşte cavalerilor ei surprize pe măsura pasiunilor pe care le au. Astfel, Andreea şi-a făcut curaj pentru Cristian şi l-a dus una dintre cele mai aşteptate gale de UFC, la campionatul de arte marţiale mixte, ce a avut loc în Las Vegas. Ştiind că este multi premiat la jujitsu brazilian şi MMA, dar mai ales pasionat de sporturile de contact, Andreea a vrut să înţelagă mai multe spre acest sport:
„Nu sunt sigură că a fost o idee bună să organizez acest date, pentru că am fost martoră la foarte multă violenţă, dar nu pot să spun că nu am încercat să-i dau credite acestui sport”, povesteşte Andreea. Spre deosebire de ea, lui Cristian i-au dat lacrimile de fericire în momentul în care a aflat de surpriza pe care burlăciţa i-a pregătit-o: „Mi-au dat lacrimile de fericire, ştiu, a fost o scăpare, un moment de slăbiciune. Ştiam de acest campionat, dar nu mă gândeam că într-adevăr voi avea şansa să merg”, declară Cristian Mitrea.
Cu toate că luptele de pe scenă nu au impresionat-o pe Andreea, ceva s-a întâmplat la acest date, pentru că burlăciţa a mărturisit că se simte copleşită în preajma lui Cristian: „Rar mi s-a întâmplat să rămân fără replică în faţa unui bărbat sau emoţionată, ameţită, iar asta s-a întâmplat de multe ori în preajma lui Cristi. Se întâmplă ceva ciudat cu mine când sunt lângă acest bărbat”, mărturiseşte Andreea.
La această întâlnire, burlăciţa şi Cristi au avut primul sărut, despre care Andreea a spus că nu se aştepta ca prima lor astfel de apropiere să fie în modul în care s-a întâmplat.