Homepage  / Vedete româneşti

Andreea Ibacka a dezvăluit fanilor talentul său ascuns: designul interior. Cum a renovat casa părinților: „Sunt șanse să te inspire”

Andreea Ibacka a dezvăluit fanilor talentul său ascuns: designul interior. Cum a renovat casa părinților: „Sunt șanse să te inspire”
7

de Cristina Țapu,

Andreea Ibacka este pasionată de designul interior și, în ultimii doi ani, a dedicat mult timp și energie renovării apartamentului părinților săi. Ea s-a implicat profund în acest proiect și acum este extrem de mulțumită de rezultat. Soția lui Cabral a împărtășit pe Instagram detalii despre modul în care a selectat materialele și cum a conceput spațiul. În plus, ea a distribuit mai multe imagini în care le-a arătat fanilor rezultatul final.

Andreea Ibacka le-a reamenajat locuința părinților ei

Andreea Ibacka a postat pe Instagram câteva videoclipuri în care le arată urmăritorilor rezultatul final al renovării și amenajării apartamentului părinților ei. Soția lui Cabral este extrem de mândră de rezultat, iar fanii ei cred că ar putea transforma pasiunea pentru design interior într-o carieră.

Andreea Ibacka mărturisește că de doi ani lucrează la schițele și planurile pentru renovarea și amenajarea apartamentului părinților ei, iar acum poate fi în sfârșit liniștită, deoarece proiectul este aproape finalizat, iar părinții ei se vor putea bucura de casa la care au visat mereu.

andreea ibackaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

„Aceasta este bucătăria părinților mei, proaspăt finalizată. Mă gândesc că sunt șanse să te inspire. De aceea las aici câteva frânturi din viața mea pe şantier, despre care ‘m-am mai văitat’ (dar îmi și place). Etapele unui proiect pentru care ne-am luat timp (de 2 ani salvăm idei, proiectăm, cerem oferte, am tot învârtit în cap variante) și în execuția căruia am întâlnit oamenii potriviți”, a scris Andreea în descrierea clipului în care prezintă fanilor bucătăria părinților.

Andreea a distribuit pe pagina personală de Instagram un clip video în care a prezentat fanilor cum arată livingul casei după ce lucrările au fost finalizare, iar rezultatul este unul pur și simplu spectaculos.

„Apartamentul va fi înghesuit dacă nu eficientizăm spațiul.
Acesta a fost gândul pe care l-am păstrat mereu în vedere pe toată perioada amenajărilor.

Și se prea poate ca experiența personală avută cu rulota să mă fi ajutat în proiectarea mobilei.
În vacanțele din ultimii 10 ani au fost, totuși, zeci de mii de km trăiți într-un spațiu foarte restrâns.

Revenind, am vrut să creăm cât mai multe spații de depozitare integrate inteligent în proiect. Să nu irosim nici un colțișor, pentru a avea un centru cât mai aerisit„, a scris aceasta, în descrierea unul alt clip video în care prezintă fanilor livingul casei părintești, după renovare.

Andreea și Cabral Ibacka au sărbători 13 ani de căsătorie

Andreea și Cabral Ibacka sunt căsătoriți din 2011 și sunt binecunoscuți pentru umorul și relația lor solidă. Cei doi au împreună doi copii și sunt considerați unul dintre cele mai îndrăgite și amuzante cupluri din lumea media. În plus, Cabral mai are o fiică din relația pe care a avut-o cu Luana Ibacka. Inoke locuiește în Olanda, acolo unde urmează cursurile facultății, și are o relație foarte bună atât cu tatăl său, cât și cu mama sa vitregă.

Andreea Ibacka a subliniat importanța umorului în relația sa cu soțul ei. Cei doi sunt părinții a doi copii, Namiko și Tiago și sunt la fel de îndrăgostiți ca în prima zi. Vedeta a dezvăluit că ei și partenerul lor petrec adesea timp separat, considerând acest aspect foarte important pentru relația lor.

Sursă foto: Instagram Andreea Ibacka

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton