Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Andreea Dinu din Romanați e „Vedeta populară” a verii 2021!

de Redactia Tvmania

Olteanca de 19 ani a fost desemnată câștigătoarea sezonului 6 al emisiunii. Iuliana Tudor ne așteaptă la TVR 1 și duminica viitoare, la o ediție specială, cu cele mai bune momente ale sezonului.

„Nu mă pot stăpâni, îmi vine să sar în sus, să mă rostogolesc!… Numai să scot toată fericirea asta! E peste măsura mea, mă depășește! E ceva ce n-am visat că se va întâmpla!”, sunt primele cuvinte ale Andreei Dinu, „Vedeta populară” a acestei veri, după câștigarea Marii Finale și a premiului de 100.000 de lei, duminică seară.

Tânăra de 19 ani din Romanați, Olt, a reușit să impresioneze juriul emisiunii de la TVR 1 și să își surclaseze adversarele. Emisiunea realizată și prezentată de Iuliana Tudor continuă, duminica viitoare, cu o ediție „best of” a sezonului 6.

Andreea Dinu visa să urmeze Conservatorul, în București. Pandemia și toată situația creată în ultimul an au determinat-o, însă, să se răzgândească. A căutat o facultate tehnică, mai de viitor, spunea ea, iar acum este studentă la Facultatea de inginerie medicală, un domeniu care se ocupă de aparatura din spitale.

Andreea cântă de la 16 ani. A început cu nea Dorel Langă, de la ansamblul din sat. Mama și bunica, iubitoare de folclor, i-au fost mereu alături, iar tatăl a sprijinit-o de departe. E plecat de 10 ani să muncească în străinătate.

La „Vedeta populară”, Andreea a reușit să cucerească inimile publicului și să obțină voturile juriului de la prima ediție, în care am văzut-o în duet cu Georgeta Chițoran, un model pentru tânăra generație de artiști. În Semifinală, Andreea a optat pentru o piesă din folclorul bulgăresc și o melodie dintr-un obicei reprezentativ zonei sale, „Cântecul bradului”.

Talentul și pasiunea tinerei pentru tradiții și folclor le-a demonstrat și în Finala din 20 iunie, când a ales să interpreteze o piesă din repertoriul lui Gabi Luncă, în care a simțit că se regăsește, „Spune, spune, pui de corb” și a încheiat cu un cântec pe care îl iubește – „Dealu-i deal și valea-i vale”.

„Vedeta populară” și-a desemnat câștigătoarea, dar serile de duminică de la TVR 1 vor fi dedicate, în continuare, folclorului. Pe 27 iunie, urmărim o ediție specială a emisiunii realizate și prezentate de Iuliana Tudor, în care revedem cele mai frumoase momente din sezonul 6.

Iuliana Tudor: „Cu fiecare câștigător al Trofeului ’Vedeta populară’, ne rămâne satisfacția unui sezon împlinit! Lacrimile de bucurie ale Andreei și uimirea totală de pe chipul ei când și-a auzit numele ne vor însoți în pregătirea următorului sezon, cel cu numărul 7. Un sezon în care așteptăm alți concurenți cât mai buni. Succes pe mai departe, Andreea, și succes tuturor celor care vor veni la ’Vedeta populară’ pe viitor!”

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

 

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te