Andreea Bănică, noi detalii despre perioada în care a pozat în Playboy
Recent, într-un interviu acordat lui Bursucu, Andreea Bănică a făcut mărturisiri surprinzătoare despre experiența sa de a poza pentru revista Playboy. Artista a povestit că a primit 10.000 de dolari pentru sesiunea foto, bani pe care i-a folosit apoi pentru a-și cumpăra o garsonieră.
„Am mai pus bani și mi-am luat o garsonieră”, a spus Andreea Bănică.
Cu toate acestea, decizia nu a fost ușoară și a venit la pachet cu multă rușine și neplăceri.
„Ce rușine mi-a fost. Eu n-am ieșit zile-n șir pe stradă. De rușine. Mă, de rușine. Cum adică să mă vadă pe mine toată lumea… Doamne ferește. Am făcut-o pentru bani, am zis. Pentru bani și faimă. Cred că am luat cei mai mulți bani. Pentru că eu nu doream să pozez”, a explicat Andreea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Bursucu a adăugat că tatăl artistei era foarte mândru de realizarea ei și arăta revista tuturor. „Umbla tatăl tău cu revista în mână. Arăta la toată lumea revista”, a precizat Bursucu.
Andreea Bănică a recunoscut că a fost convinsă să accepte oferta de către Lucian, partenerul ei de viață, și propriul tată. „Te-au convins Lucian și tatăl tău”, a adăugat Bursucu.
Câți bani a primit Andreea Bănică să pozeze în Playboy
Acum ceva timp, Andreea Bănică a mai vorbit despre experiența de a poza în revista pentru bărbați. Artista a fost invitată în emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D, unde a fost întrebată dacă s-ar mai dezbrăca astăzi în Playboy.
„Cred că aș arăta mai bine acum. Dacă soțul meu ar spune da, astăzi mi-ar fi mai ușor să spun da. La vremea aceea, am spus da pentru bani. Nu știu de ce domnul Silviu Boerescu a spus că nu primeam foarte mulți bani, dar a fost o sumă deestul de mare. A fost 10 mii de dolari. Atât am primit pentru acel pictorial la vremea aceea. Sunt foarte mulți ani de atunci. Pentru mine, au fost niște bani veniți așa din cer. Într-adevăr, cu rușinea mea cu tot, de-abia m-au convins tatăl meu și Lucian să pozez în această revistă. Tatăl meu, când a auzit… El, primul număr cu Dana Săvuică, a venit cu el acasă și mi-a spus: „Dacă vreodată o să ți se ofere ocazia să pozezi în această revistă, te rog să pozezi.” Vai, l-am făcut în toate felurile. Am zis: „Doamne ferește! Ești nebun? Cum să spui tu, tatăl meu, așa ceva? Să mă vezi dezbrăcată în revistă. Niciodată.” Ei bine, când a venit oferta din partea revistei, amândoi au complotat și s-au pus de acord să pozez în această revistă.
Lucian mi-a promis marea cu sarea, că nu va fi nimeni acolo decât el și fotograful. Îmi venea să îi spun: „dă-l afară și pe fotograf, pozează-mă tu! Nici tu! Eu singură.” Am pozat în bikini. Mi-au scos bikinii în Photoshop. Atât de mare era rușinea mea, iar când a apărut revista, mergeam cu capul în pământ”, a declarat Andreea Bănică la „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Citește și: