Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Andreea balan 1

Andreea Bălan a fost externată din spital: „Sper să fiu bine de acum”

28 March 2019

La aproape o săptămână după ce a suferit cea de a treia intervenție chirurgicală, Andreea Bălan a fost externată din spital. Artista și-a anunțat fanii de acest lucru și a transmis un mesaj emoționant tuturor celor care au susținut-o pe parcursul acestei perioade.

 

„Gata, după o săptămână de stat în spital, azi mă externez și sper să fiu bine de acum încolo. Mesajele voastre frumoase și de încurajare au contat enorm și m-au ajutat să am gânduri pozitive! Abia aștept să îmi pup fetițele'', a scris Andreea Bălan pe Instagram.

La începutul lunii martie, Andreea a adus-o pe lume pe Clara Maria, prin cezariană. În timpul procedurii, vedeta a suferit un stop cardio-respirator. Au urmat alte două operații, după ce medicii au descoperit mai multe hematoame în organismul artistei.

În perioada în care s-a aflat internată, Andreea Bălan și-a ținut admiratorii la curent cu starea ei de sănătate, prin intermediul vlogului ei, dar și prin postări pe rețelele de socializare cu fotografii din spital.

Zilele trecute cântăreața a explicat de ce a fost necesară o a treia operație. Potrivit acesteia, embolia amniotică din timpul operației de cezariană a provocat și problemele ce au urmat. Andreea Bălan mai are o fetiță cu soțul ei, actorul George Burcea, Ella Maya, în vârstă de doi ani. 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare