Homepage  / Vedete româneşti

Andra spune lucrurilor pe nume. De ce a renunțat la rolul de antrenor după doar un sezon petrecut la „Vocea României”

Andra spune lucrurilor pe nume. De ce a renunțat la rolul de antrenor după doar un sezon petrecut la „Vocea României”
16

de Cristina Țapu,

Andra Măruță este, fără îndoială, una dintre cele mai apreciate artiste din România. Soția lui Cătălin Măruță a făcut o declarație la care puțini s-ar fi așteptat. Artista a dezvăluit care a fost motivul pentru care a renunțat la postura sa de antrenor la „Vocea României” după doar un sezon în care a ocupat această poziție.

Motivul pentru care Andra a renunțat după doar un sezon la rolul de antrenor la „Vocea României”

În sezonul 8 al emisiunii „Vocea României”, jurații au fost Andra, Smiley, Irina Rimes și Tudor Chirilă. Totuși, în anul următor, Andra a decis să nu mai continue colaborarea cu acest proiect. La câțiva ani de la plecare, artista a explicat ce a determinat-o să renunțe: trebuia să intre într-un rol care nu i se potrivea. În prezent, soția lui Cătălin Măruță este jurat la „Românii au talent” de 13 sezoane și nu intenționează să renunțe curând la acest rol.

Invitată în urmă cu ceva vreme la podcastul Fain și Simplu moderat de către Mihai Morar, Andra și-a deschis sufletul și a dezvăluit care a fost motivul pentru care a refuzat să mai facă parte, după doar un sezon, din rândul antrenorilor de la Vocea României. Soția lui Cătălin Măruță a dezvăluit că nu se simțea comod atunci când i se cerea să concureze, prin argumente acide, cu restul antrenorilor.

„Percepția mea față de Vocea României era că un antrenor nu trebuie să concureze cu un alt antrenor. Nu era despre mine acolo. Eu m-am dus să-mi pun pe tavă toate informațiile pe care eu le adunasem în cariera mea. Și să ajut oamenii din echipa mea să fie buni. Pentru mine, antrenor bun însemnă ca oamenii să rămână cu ceva din experiența Vocea României”, a povestit vedeta.

„Și eu m-am dus acolo și m-am lovit, efectiv, de o competiție între antrenori, cine să spună nu știu ce, care să-l atace pe celălalt, iar eu nu pot să zic că sunt genul ăla de om care nu face față. Fac față, pot să răspund provocărilor de genul, dar nu vreau să trăiesc astfel de momente. Viața mea, eu mi-am ales-o să fie pe pace și pe bucurii”, a concluzionat artista.

Andra și-a făcut debutul pe scena muzicală din România când avea doar 14 ani

La vârsta de 14 ani, Andra a debutat în cariera muzicală prin lansarea primului său album. De-a lungul vremii, a adus în atenția publicului nu mai puțin de 12 albume. Succesul său s-a concretizat prin vânzări remarcabile, culminând cu obținerea Discului de Platină și Discului de Diamant în 2007.

andraIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 16

La începutul carierei sale, Andra afișa cu totul alt look față de cel pe care-l prezintă astăzi publicului. Avea părul lung și roșcat și purta haine în tonuri vii. Acum, ea obișnuiește să poarte o coafură mai elegantă și un păr mai scurt. Cât despre ținute, nu mai este adepta blugilor și nici a tricourilor cu paiete sau diferite imprimeuri.

Andra recunoște faptul că drumul său spre succes a fost înlesnit de faptul că s-a născut într-o familie în care dragostea pentru muzică și artă au fost la ordinea zilei.

Părinții ei au observat devreme faptul că Andra avea ureche muzicală, așadar au încurajat-o să-și urmeze visul și au sprijinit-o în toate demersurile sale. Astăzi, Andra culege roadele efortului pe care l-a depus și umple săli întregi de fiecare dată când susține un concert.

Sursă foto: Instagram

Citește și:


Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton