„Am sindromul piriform, așa că este un mușchi care apasă pe nervul sciatic și îmi trimitea dureri pe picior”, i-a explicat Andie MacDowell gazdei emisiunii, Drew Barrymore, scrie People.
Sindromul piriform „este o afecțiune neuromusculară rară care apare atunci când mușchiul piriform din zona feselor apasă pe nervul sciatic”. Boala este asociată în principal cu sciatica, dar alte simptome pot include sensibilitate, durere surdă, furnicături și/sau amorțeală în zona feselor, durere la ședere prelungită, urcatul scărilor, mersul pe jos sau alergarea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
„Am crezut că va trebui să îmi pun proteză de șold. Dar, mulțumesc lui Dumnezeu, șoldurile mele sunt bine”, a adăugat actrița, subliniind că acum lucrează pentru a-și îmbunătăți sănătatea. „Trebuie să-mi antrenez fundulețul și șoldurile. Fac asta în fiecare zi”, a spus MacDowell, adăugând că „nu mai doare”, iar asta este „un miracol.”
De-a lungul anilor, MacDowell a devenit o susținătoare a îmbătrânirii naturale la Hollywood, purtându-și cu mândrie părul său cărunt, pe care a încetat să-l mai vopsească în timpul pandemiei COVID-19.
„Cred că, pe măsură ce îmbătrânești, trebuie să ridici greutăți, să lucrezi cu un antrenor personal pentru a-ți construi mușchii”, a continuat ea, discutând despre îmbătrânire cu Barrymore, alături de care a jucat în filmul „Bad Girls” din 1994.
MacDowell a explicat că a pedalat intens pe bicicleta sa de interior, notează E! News, adăugând: „Nu era potrivit pentru corpul meu și ajunsesem să am dureri la genunchi și șold … Am crezut literalmente că mă destram.”
„Am simțit acest gol imens în viața mea”
În altă parte a interviului de la ‘The Drew Barrymore Show’, MacDowell a vorbit și despre dragostea ei pentru viața simplă din Carolina de Sud, acum că copiii ei au părăsit căminul.
Actrița are două fiice, Margaret Qualley, 30 de ani, și Rainey Qualley, 35 de ani — ambele urmând cariere în actorie — și un fiu, Justin Qualley, 39 de ani, toți concepuți cu fostul ei soț, Paul Qualley, 66 de ani.
„Sunt mai fericită acum decât am fost de foarte mult timp,” a declarat MacDowell în emisiune.
„M-am mutat în Carolina de Sud și chiar am avut grijă de mine. Mi-a luat o veșnicie,” a continuat ea. „După ce copiii mei au plecat, am simțit acest gol imens în viața mea, pentru că ei erau atât de importanți pentru mine.”
Sursa foto: Hepta
Citește și: