Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Andi Moisescu şi Olivia Steer s-au relaxat la schi

de Redactia Tvmania

Andi Moisescu şi soţia lui, Olivia Steer, s-au întors recent dintr-o vacanţă de opt zile, în Austria. „Sloganul staţiunii Ischgl, în care am stat, spune totul: Relax. If You CanExact aşa e. De cum am ajuns sus, pe domeniul de schi, care măsoară 248 de kilometri de pârtii, am avut impresia că e locul în care s-au adunat toţi nebunii. Am simţit imediat că acolo e locul meu”, a povestit prezentatorul emisiunii „Apropo TV”, de la Pro TV.

Aceasta a fost a doua vacanţă în care cei doi soţi au mers fără cei mici (au doi băieţi, David – 4 ani şi Luca – 2 ani) şi s-au distrat de minune: au bătut traseul montan pe schiuri şi s-au dat cu săniuţele.

„Ce n-am reuşit în copilărie am reuşit acum. O coborâre spectaculoasă cu săniuţele, la 11 noaptea, de la 2.500 de metri altitudine, în nocturnă, pe un traseu lung de şapte kilometri. La început am crezut că n-o să-mi ajungă, după jumătatea traseului am avut impresia că nu se mai termină”, a mărturisit Andi – care va fi şi jurat în emisiunea „Românii au talent”, ce debutează pe 18 februarie la Pro TV.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te