Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Andi Moisescu, o „tânără speranţă” în bucătăria lui Mircea Dinescu

de Redactia Tvmania

Îndrăgitul „căutător de talente” dă proba propriei îndemânări în ultima ediţie “Politică şi delicateţuri” a sezonului, difuzată pe 17 ianuarie, de la ora 16.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

În ultima ediţie din sezonul 4 a emisiunii “Politică şi delicateţuri”, Mircea Dinescu îl aşteaptă în bucătărie pe simpaticul om de radio şi televiziune Andi Moisescu, pregătit să îi gătească bunătăţi şi să îl farmece cu muzică şi vin de la Cetate. Emisiunea poate fi văzută duminică, 17 ianuarie, de la ora 16.00, la TVR 1 şi TVR HD sau online, pe TVR+.

Primul fel de mâncare pe care îl prepară este un ostropel de pui cu mămăliguţă, iar Andi, „o tânără speranţă în bucătărie”, cum îl alintă poetul, dă o mână de ajutor: pisează usturoiul şi stoarce ingredientul nelipsit de pe blatul de lucru, portocala. După ce puiul este perpelit în untură, Dinescu adaugă în sos vin, oţet, mirodenii, iar ca să îi dea consistenţa ideală, se foloseşte de un truc învăţat de la bunica sa – pune câteva linguri de terci din mămăliga în curs de preparare.

Pentru cineva care mărturiseşte că „intră în bucătărie atunci când procesul gătitului s-a încheiat”, Andi Moisescu se dovedeşte a fi un bun ajutor de bucătar, participând activ în prepararea bucatelor.

„Am venit extrem de pregătit… să fiu surprins, iar aşteptările mele au fost satisfăcute”, mărturiseşte invitatul, după ce Dinescu pregăteşte şi cel de-al doilea fel de mâncare, limbă de viţel cu castraveciori, în sos de vin – o minunăţie culinară în care gustul cărnii se amestecă într-o armonie perfectă cu acreala castraveţilor şi parfumul mirodeniilor şi al vinului. „Eu cred că Mircea Dinescu este poet, indiferent de ceea ce face, iar lucrul acesta se vede şi în felul în care găteşte, şi în ingredientele pe care le alege”, mai spune, impresionat, Andi Moisescu.

În cramă, „Evora de la Vărbilău” şi deja celebrul său taraf îi aşteaptă cu muzică aleasă, iar gazda şi musafirul, după ce se delectează cu bucate şi vin de la Cetate, se aşază la o şuetă prietenească, plină de farmec şi umor.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te