Andi Moisescu: „Este doar începutul!”

„Mi-au spus unii: *Domnule, Moisescu*, aţi revenit la televizor!”, a început el să ne povestească reacţiile oamenilor. Sau „M-a întrebat cineva cum am ajuns la „Românii au talent”. „Pe pile, dom’le, pe pile!”.

Moisescu ne-a servit mingea la fileu pentru începutul discuţiei.

TVmania: Cum ai ajuns să fii jurat?

Andi Moisescu: După 20 de ani în care obiectul principal al muncii mele a fost entertainmentul, cred că am ajuns în situaţia în care pot să miros când cineva este în stare să producă divertisment. Mi-a fost oferită o mănuşă care îmi venea perfect. Cum naiba să zic că n-o primesc?

Multă lume te-a redescoperit…

Emisiunea „Apropo TV” are publicul ei fidel, dar  este unul de nişă. Pentru ceilalţi telespectatori, eu sunt omul care a revenit la tv după mulţi ani de zile. E o reacţie firească. Eu nu m-am schimbat cu nimic, sunt acelaşi.

Nu e vorba deci de nici un rol? Toată lumea vorbeşte de „poliţistul bun vs poliţistul rău” .

Nu e nici un fel de rol şi asta e observaţia pe care am făcut-o când am fost invitat să fac parte din juriu: am şi zis că am acest defect, că nu pot să joc nici un fel de rol, altul decât rolul meu – eu aşa cum sunt.

Te aşteptai la acest succes?

Să fiu sincer, mă aşteptam să aibă succes, dar nu mă aşteptam să fie chiar atât de mare. Formatul e evident că are succes, cu precizarea: dacă e produs corect. Au mai fost formate bune în România care nu şi-au atins ţinta. Un format implementat corect se vede când diferenţa dintre el şi original nu există.

Românii au venit cu miile la preselecţie. Avem atâta talent sau ne place să ne dăm în spectatol?

Părerea mea e că o să vedem mai mult decât atât. Ăsta a fost începutul, eu mă aştept să se descătuşeze energii şi mai mari după primul sezon, pentru că acum oamenilor nu le-a fost foarte clar despre ce e vorba. Ceea ce am văzut este doar începutul, eu sunt convins că, de la sezonul 2, avalanşa de talente va fi şi mai mare: există un potenţial de talente mult mai mare decât ce am văzut noi la tv, dar sunt oameni care în continuare au reţineri. Noi am fost educaţi 50 de ani acasă, în mediu profesional, să ne înfrângem orice fel de pornire. Dom’le, stai în banca ta, nu spune ce crezi, nu arăta ce poţi, trebuie să fii undeva acolo în zona cuminte, să nu atragi atenţia că nu e bine! Şi e greu după ce 50 de ani am fost ţinuţi să nu cumva să ţopăim, acum să începem brusc să ţopăim. Ne întrebăm: mă, oare o fi bine, o fi rău? Pentru că există un fir foarte subţire care delimitează cele două lumi: râd cu tine sau râd de tine. Şi oamenii se tem să nu râzi de ei.

Au avut unii dintre concurenţi simţul penibilului?

Aici e relativ. Din punctul meu de vedere, ei s-au distrat, s-au simţit bine. Sunt oameni care au venit pentru că au vrut să arate ceva şi şi-au îndeplinit visul: au arătat. Că au fost penibili, că n-au fost… deja sunt discuţii colaterale care nici n-au legătură cu obiectivitatea. Aici e o doză de subiectivism pe care nu o poţi evita, inclusiv noi în jurizare. Ce mai e normal în ziua de azi??? Fiecare îşi stabileşte limitele: spectacolul de la „Românii au talent” în asta constă. Faptul că nu eu stabilesc limitele, ci cel care vine pe scenă. E la latitudinea lui cât vrea să se întindă, cât vrea să rişte, până unde vrea să meargă, cât de mult vrea să se apropie de graniţa de care vorbeam mai devreme. Eu sunt foarte relaxat şi mă feresc să pun oamenilor ştampile după 5 minute. De aia eu îi şi las mai mult să se exprime. De multe ori îi înţeleg: oamenii duc o viaţă în care lucrurile nu se desfăşoară aşa, pocnind din degete. Să aibă puterea să se distreze e o mare gură de oxigen de fiecare avem nevoie.

Românii au talent, dar sunt sănătoşi la cap?

Cât de sănătoşi la cap putem fi într-o lume care arată aşa cum arată, că vedem cu toţii… Cred că suntem cum sunt toate naţiile, iar la umor chiar mai haioşi decât alţii.

Ăsta e farmecul show-ului, distracţia?

Ştii bine că la a ne plânge avem talent, aici nu mai trebuie să arătăm. La asta ne-am demonstrat talentele, nu mai are rost să mai vorbim despre ele, suntem superlativul absolut. Dar uite că, spre surprinderea mea, mai avem umor. Eu recunosc că m-am distrat copios.

…în ciuda oboselii…chiar, cât au durat filmările?

Cam 12 ore pe zi. Dacă la un moment dat aveam nişte ochi mici şi nişte priviri căzute, nu înseamnă că am fi fost plictisiţi sau dezinteresaţi sau nu am fost mişcaţi de ce vedeam pe scenă, ci pur şi simplu ne era imposibil să mai avem privirea trează şi sclipirea din ochi pe care o ai după prima oră de filmare.

Ce te-a lăsat mut de uimire?

Atunci când e o valoare evidentă şi neaşteptată, rămân mut. Atunci când l-am văzut pe Iustin (Ianău, concurent prima ediţie – n.r.) am rămas mut şi e firesc. Pentru că e total neaşteptat. Îl vezi, îl auzi la început cum vorbeşte şi nimic nu trădează că în el se ascunde o surpriză de proporţii. Când a început să cânte, am înlemnit. Când am văzut că începe o piesă clasică, mi-am zis: „Să vezi acum, ne întindem pe jos de râs!” Îi auzisem şi glasul şi am gândit: aoleu, ce o să fie acum! Imaginea lui nu trădează ce se ascunde, şi aici mi se pare marele spectacol, de aia a uimit lumea.

Se aseamănă oarecum cu situaţia lui Susan Boyle (scoţiana de la „Britain Got Talent” – n.r.). Va putea ajunge de calibrul ei?

Ce te împiedică să crezi că el nu o să devină un mare star? Ce îl reţine? Eu cred că el, în foarte scurt timp, va ajunge pe marile scene de afară şi o să-l vedem tot mai puţin în România. Are 15 ani: când o să intre şi la studii superioare în muzica şi dacă o să aibă cu adevărat grijă de el, o să fie atât de mare încât o să-l vedem din ce în ce mai rar. Talentul lui nu ţine de viaţa din România, ţine de industria muzicală mondială.

120.000 de euro e un început şi…atât?

Sigur că există şi o miză financiară în joc, ceea ce face emisiunea să fie şi mai spectaculoasă, pentru că există oameni care vin şi pentru bani. Dar dacă aş fi în locul unui concurent, nu m-aş gândi la cei 120.000 de euro. Raportat la potenţialul succesului pe termen lung, reprezintă doar un simplu început.

Ai preferaţi?

Dacă nu aş fi membru al juriului, aş paria pe nişte concurenţi. Dar cred că sunt aceeaşi oameni pe care ar putea să parieze oricine s-a uitat la emisiune. Habar nu am cum o să aleagă publicul. Sigur că am nişte bănuieli, că atunci când e valoare reală şi neaşteptată, e evident că o să fie mai sus cotată..

Ce surprize ne mai rezervă show-ul?

Toţi concurenţii pregătesc altceva pentru semifinale. Pe noi, cei din juriu, ne-au cucerit, de aici înainte vor trebui să cucerească publicul. Totul e ţinut secret, nici noi nu ştim nimic, pentru că trebuie să fim şi noi la fel de surprinşi ca restul publicului. Ăsta e unul din lucrurile spectaculoase pe care le iubesc în mod deosebit la show-ul ăsta: faptul că faptul că sunt precum Tom Hanks în „Forrest Gump”, în faţa unei cutii de ciocolată pe care o deschid şi nu ştiu niciodată ce găsesc înăuntru. Îmi mai place că oamenii au puterea să se distreze, că au început să calce în piciopare orice fel de inhibiţie, ceea ce era momentul să facem, căci noi încă ne autocenzurăm mult prea mult. Cu toţii avem defecte, nu suntem icoane. Inclusiv eu. Nu am nimic în plus, dacă aveam ceva în plus concuram la „Românii au talent” pentru 120.000 de euro!