Homepage  / Vedete româneşti

Anda Sârbei, despre cum a primit rolul din „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”. „Am dat casting cu mulți Victori, au fost multe Eve”

Anda Sârbei, despre cum a primit rolul din „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”. „Am dat casting cu mulți Victori, au fost multe Eve”
7

de Andra Stana,

Anda Sârbei a avut multe emoții înainte să afle că a primit rolul Evei din „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, dar spune că se aseamănă destul de mult cu personajul său. Cum a fost, de fapt, la preselecțiile pentru serialul de comedie romantincă difuzat vineri seară de Antena 1.

Anda Sârbei, aleasă din peste 30 de actrițe pentru rolul din „Lasă-mă, îmi place! Camera 609“

Anda Sârbei este protagonista comediei romantice „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, cel mai nou proiect semnat Ruxandra Ion şi Dream Film Production, ce poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Tânăra actriță, absolventă a UNATC, cunoscută pentru rolurile avute și în alte producții românești, dar şi în numeroase reclame tv, și-a luat rolul foarte în serios și este extrem de devotată proiectului din care face parte.

La casting au fost foarte multe probe. Mi-a plăcut chestia asta. Primeam secvențe noi pe care trebuia să le învățăm atunci, pe loc. Am dat casting cu mulți Victori, au fost multe Eve. Au fost foarte multe emoții, adică nu mă așteptam să mă duc acolo și să văd atâta lume care dă casting. Și mă gândeam că sunt atât de mulți oameni pentru rolul ăsta, ce șanse am să fiu chiar eu? Să iau eu castingul ăsta?”, a povestit actrița în cel mai nou episod behind the scenes, „În spatele Camerei 609”, ce va putea fi urmărit online, începând din această seară.

Cum a obținut Anda Sârbei rolul din „Lasă-mă, îmi place! Camera 609” (5)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Anda Sârbei: „Este foarte frumos tot ceea ce mi se întâmplă acum”

Anda Sârbei mărturisește că erau atât de multe fete la casting care au venit să își încerce șansa de a o interpreta pe Eva Georgescu, încât era convinsă că nu i se va distribui ei rolul.

„Este foarte frumos tot ceea ce mi se întâmplă acum. E un proiect foarte mare. În primul rând că a venit după o perioadă în care eu nu eram așa de bine și m-a și scos de acolo. E un proiect foarte important pentru mine și mă bucur că sunt aici!”, a mai spus ea.

„Eva îmi este un personaj foarte drag”

Despre provocările care vin la pachet odată cu interpretarea personajului Eva Georgescu, dar și despre relația pe care o are cu actorii din serial, Anda a mărturisit că „Eva îmi este un personaj foarte drag, cu care am multe în comun, aşa că îmi e uşor să mă apropii de ea. Este fata serioasă din familia Georgescu, care munceşte mult pentru a-şi îndeplini planurile de viitor, însă o decizie pe care nici măcar ea nu a luat-o, ci mama ei, urmează să-i schimbe drumul.

Va trebui să facă alegeri importante, care însă nu se dovedesc a fi bune de fiecare dată. Totuşi, mama şi surorile ei îi sunt alături, tratând cu mult umor şi ironie toate impedimentele. Este într-adevăr o provocare şi o bucurie să joc un rol atât de important în acest proiect. Îmi doream foarte mult să joc într-o comedie romantică, mai ales că este primul serial de gen făcut în România, şi se întâmplă mai repede decât mi-aş fi imaginat. Sper să fie pe placul cât mai multor oameni, pentru că noi şi echipa de producţie punem tot sufletul în ceea ce facem”.

Serialul Lasă-mă, îmi place! Camera 609 poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20.30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Sursa foto: Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton