;
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Anda Adam a închiriat un cal negru pentru clipul piesei “Say Goodbye”

27 July 2012

Pentru noul ei clip, “Say Goodbye”, Anda Adam a adus pe platoul din Buftea un cal negru friesian, pe nume Taco, direct de la o herghelie din Breaza. Frumosul exemplar cântăreşte 600 de kilograme şi a fost transportat cu un camion special.

Încă din copilărie mi-am dorit un cal. Nu am avut nici banii necesari şi nici spaţiul unde să îl ţin. La începutul primăverii am avut ocazia să merg la cursuri de echitaţie pentru prima dată. Este foarte relaxant, îţi dezvoltă capacitatea de concentrare şi, pe deasupra, îţi lucrează foarte frumos muşchii corpului', a povestit cântăreaţa.

Anda Adam apare în ipostaze extrem de sexy în noul său videoclip. Artista apare într-un cadru inedit, printre 80 de umbrele roşii, deschise, fiind îmbrăcată, la un moment dat, doar într-un body alb. Costumul, realizat din mătase naturală fină a fost realizat de Lena Criveanu.

În noul clip, Anda a avut parte de două apariţii speciale: Alex Stanciu, manechinul lui Cătălin Botezatu, care apare costumat în uniformă de dorobanţ şi un model de culoare.

Vedeţi aici videoclipul piesei Say Goodbye':

anda-adam-a-nchiriat-un-cal-negru-pentru-noul-ei-clip

Picture 1 of 4

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare