Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Politica si delicateturi cu Anca Sigartau_5608

Ancăi Sigartău nu-i place să gătească, dar îl ajută pe Dinescu la bucătărie. Numai la „Politică şi delicateţuri”

6 June 2019

Copiii îi cunosc vocea din desene animate, adulţii merg să o vadă pe scenele de teatru în Bucureşti şi în ţară. Duminică, la „Politică şi delicateţuri', actriţa Anca Sigartău este invitata lui Mircea Dinescu şi nu doar stă de vorbă cu poetul, ci îi dă o mână de ajutor în bucătărie. Pe 9 iunie, de la 14.30, la TVR 1.

 Vezi galeria foto >

Duminică, 9 iunie, Mircea Dinescu gătește și pune țara la cale, la „Politică și delicatețuri', cu actrița Anca Sigartău. Întâlnirea e programată pentru ora 14.30, la TVR 1.

Volubilă și pusă pe șotii, Anca mărturisește că nu îi place să stea în bucătărie, dar nu se dă în lături să îl ajute pe poet la prepararea unui pui…țigănesc. Da, nu există doar mușchi țigănesc, ci și pui, o rețetă rapidă și foarte gustoasă, pe care Dinescu a învățat-o de la un prieten de etnie rromă.

Înainte de a fi pus în untură de gâscă și ulei, în tigaia încinsă, puiul trebuie bătut bine de tot cu ciocanul de șnitele, până devine plat. Spre amuzamentul invitatei sale care l-a comparat pe poet cu un diavol tasmanian, chiar asta a făcut Dinescu: a bătut puiul cu ciocanul de sniţele, căci e ca o tornadă în bucătărie, nimic nu îi stă în cale!

Lângă pui, în tigaie Dinescu a mai pus câteva ciuperci, vinete coapte, roșii cherry și nelipsiții săi ardei copți. Rezultatul – un pui cu legume de te lingi pe degete! Cei doi au continuat cu poveştile în cramă, unde puiul a fost devorat cât ai zice…#politicasidelicateturi (nu uitați să urmăriți # nostru pe Facebook și Instagram).

De muzică, de acestă dată, s-a ocupat Constantin Lătărețu, iar muzica lui e contagioasă, căci Anca s-a ridicat de la masă și a cântat alături de el și de taraful său. Vă aşteptăm să petreceţi cu Mircea Dinescu şi invitata lui duminică, de la 14.30, la TVR 1.

 

Despre Anca Sigartău

Anca Sigartău s-a născut pe 29 iulie 1967, la București. A urmat Școala de Muzică și Liceul „George Enescu” din București, iar la 14 ani făcea parte din corul „Voces Primavera'. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică și a primit premiul pentru cea mai bună actriță la Gala Tinerilor Actori – Costinești, în 1989, precum și premiul pentru cel mai bun rol de comedie, pentru rolul Puck în „Visul unei nopți de vară”, în 1992. Face parte din echipa teatrului Bulandra și are colaborări cu mai multe teatre din București, printre care Teatrul Metropolis, Teatrul foarte Mic, Teatrul de Comedie. A jucat în numeroase producții cinematografice, a prezentat o emisiune la TVR și face dublaj de voce la desene animate.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare