; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Anca Vereanu (Doctorul Casei, Acasă) a avut o vacanţă cu peripeţii

Anca Vereanu (“Doctorul Casei”, Acasă) a avut o vacanţă cu peripeţii

14 January 2014

Anca Vereanu, prezentatoarea emisiunii “Doctorul Casei”, care revine la Acasă cu un nou sezon din 9 februarie, a revenit din vacanța de iarnă, pe care a petrecut-o în stațiunea montană Madonna di Campiglio, din Italia, alături de familie și prieteni, însă drumul de întoarcere a fost unul cu peripeții.

Sistemul de navigație al mașinii pe care au închiriat-o le-a creat probleme pe drumul dinspre localitatea montană către Milano, astfel că au ajuns prea târziu la aeroport: “Am fost un grup numeros, de 30 de persoane, cu tot cu copii. Noi am vrut să plecăm cu o zi mai drevreme, dar la întoarcere am pierdut avionul. Am avut probleme cu navigaţia. Ne-am întors de două ori din drum și până la urmă tot cu hartă am ajuns la aeroport, însă prea târziu, pentru că deja se închiseseră porțile. Așa că ne-am atașat grupului și am mai rămas o zi în Milano', spune Anca Vereanu.

[Not a valid template]

Chiar dacă a ratat zborul de întoarcere în România, Anca Vereanu nu a fost supărată. Din contră, s-a bucurat să revadă Milano, oraș pe care nu îl mai vizitase de aproape 10 ani: “€œPână la urmă a fost o bucurie să mai rămânem o zi în Milano. Ne-am plimbat prin oraș, Sonia a hrănit porumbeii în palmă, iar pe lângă Domul din Milano am întâlnit un pianist, Paolo Zanarella, care cânta pe stradă pietonală la un pian negru cu coadă. Mi s-a părut extraodinar, i-am cumpărat și cd-urile', povestește Doctorul Casei.

Anca Vereanu și-a încărcat bateriile în vacanța petrecută în Italia, pe care a dedicat-o exclusiv sportului său de iarnă preferat și spune că în Madonna di Campiglio i-a făcut plăcere să schieze mai mult că niciodată: “€œPeisajul este extraordinar în Madonna di Campiglio. Am schiat de dimineața până seara. Nu am făcut deloc shopping, am avut o vacanță pur sportivă. Am fost foarte încântată de pârtiile de aici, mai mult decât cele din Austria. Ziua, când făceam pauză la schi, ne opream la cabana de lângă partie. Acolo era un DJ care punea muzică, era o atmosferă de petrecere și chiar am dansat în clăpari'.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare