Anca Țurcașiu, replică pentru cei care o acuză că ar fi apelat la medicul estetician
Anca Țurcașiu va împlini 55 de ani în luna mai, însă trecerea timpului nu pare să-și fi pus amprenta asupra chipului său. Într-un interviu recent, Anca a vorbit despre trucurile la care apelează pentru a se menține în formă și a transmis un mesaj tuturor celor care o acuză că ar fi trecut pragul medicului estetician.
„Asta cu silueta de invidiat, într-adevăr, e raportată probabil la vârstă. Am făcut eforturi dintotdeauna să mi-o păstrez. Ba chiar și azi pot spune că fac eforturi, mâncând atent, făcând sport. Iar dacă iau 3-4 kg, imediat intru în acțiune și le dau jos. Chiar asta urmează să se întâmple, pentru că am avut o perioadă în care am pus 2-3 kg, nici nu m-am mai urcat pe cântar de mult și vreau să le dau jos. Așa că voi intra într-un program foarte strict de sport și alimentație”, a declarat Anca Țurcașiu, conform Revistei Viva!
De asemenea, îndrăgita artistă a vorbit despre subiectul operațiilor estetice, după ce mulți au speculat că ar fi apelat la intervențiile unui estetician.
„Dacă alăturați mai multe fotografii cu mine de acum 30, 20 sau 10 ani, veți vedea că sunt la fel. Într-adevăr, mi-am schimbat foarte mult părul, culoarea părului, sunt altă persoană, pentru că sunt blondă acum. Altfel, o să vedeți că sunt la fel. Nu știu de ce s-au spus astfel de lucruri despre mine și nici nu mă interesează. Fiecare este liber să facă ce vrea cu corpul lui și cu fața lui, cu mintea, cu sufletul lui, cu tot. N-avem dreptul să judecăm pe nimeni și nu ne interesează, chiar nu stau să comentez acest aspect”, a concluzionat Anca.
![Anca Turcasiu](data:image/svg+xml;charset=utf-8,%3Csvg%20xmlns%3D'http%3A%2F%2Fwww.w3.org%2F2000%2Fsvg'%20xmlns%3Axlink%3D'http%3A%2F%2Fwww.w3.org%2F1999%2Fxlink'%20width%3D'800'%20height%3D'569'%20viewBox%3D'0%200%20800%20569'%20style='background:%23EDEDEF;'%3E%20%3Cdefs%3E%3Csymbol%20id%3D'a'%20viewBox%3D'0%200%2090%2066'%20opacity%3D'0.3'%3E%3Cpath%20d%3D'M85%205v56H5V5h80m5-5H0v66h90V0z'%2F%3E%3Ccircle%20cx%3D'18'%20cy%3D'20'%20r%3D'6'%2F%3E%3Cpath%20d%3D'M56%2014L37%2039l-8-6-17%2023h67z'%2F%3E%3C%2Fsymbol%3E%3C%2Fdefs%3E%3Cuse%20xlink%3Ahref%3D'%23a'%20width%3D'20%25'%20x%3D'40%25'%2F%3E%20%3C%2Fsvg%3E)
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Călin Șerban, un om activ și pasionat, este primul instructor de kitesurfing din România și tatăl a trei fete majore, dintr-o căsătorie anterioară. El a devenit cunoscut publicului prin participările sale în emisiuni care testează limitele fizice și mentale, precum Ninja Warrior și Exatlon. Cel mai recent, acesta a apărut în show-ul „Batem Palma?” prezentat de Cosmin Seleși la Pro TV.
Într-un interviu acordat revistei VIVA!, Anca Țurcașiu a vorbit deschis despre relația sa cu Călin Șerban. Cei doi se cunosc de peste 20 de ani, însă până de curând au fost doar prieteni, fiecare trecând printr-un divorț. Recent, s-au redescoperit și trăiesc împreună o poveste de dragoste profundă și frumoasă.
„Suntem prieteni de foarte mulți ani, vreo 20, și n-am fi crezut niciodată că vom ajunge să fim împreună. Fiecare și-a construit propria familie. Între timp, am divorțat amândoi și ne-am regăsit, rămânând prieteni, într-o altă formă, poate trimiși unul către celălalt, de undeva de sus, pentru a ne conecta în alt fel decât am făcut-o până acum, pentru că fiecare dintre noi avea nevoie de un partener așa cum este celălalt. Ne completăm extrem de frumos…”., a povestit Anca.
Sursă foto: Instagram
Citește și: