Homepage  / Vedete româneşti

Anca Țurcașiu, concurentă la „Te cunosc de undeva!”:  „Nu-mi plac deloc travestiurile”. EXCLUSIV

Anca Țurcașiu, concurentă la „Te cunosc de undeva!”:  „Nu-mi plac deloc travestiurile”. EXCLUSIV
9

de Cătălina Matei,

Joacă în mai multe spectacole de teatru, este profesoară de canto și actorie într-o grădiniță, realizează design de interior, are și o linie de creație, iar din 1 aprilie o putem vedea la „Te cunosc de undeva!”. În emisiunea de la Antena 1, Anca Țurcașiu face echipă cu Jean Gavril, iar travestiurile nu-i sunt deloc pe plac...

În cel de-al 19-lea sezon al emisiunii „Te cunosc de undeva!” de la Antena 1, Anca Țurcașiu concurează alături de Jean Gavril, însă nu este la prima ei experiență în acest concurs. Ce se întâmplă acum? Care este atmosfera de la filmări și ce personaje o pun la încercare pe Anca Țurcașiu? Aflăm în cele ce urmează…

Cum ai reacționat prima dată când ți s-a propus să participi la „Te cunosc de undeva!“?

Am primit cu foarte mare bucurie propunerea, pentru că este un proiect de suflet pentru mine, care mă provoacă şi mă implică enorm, atât emotional, cât şi fizic. Trebuie să fii acolo cu mintea, cu trupul și cu sufletul 100% ca să poți să redai personajele cât mai bine, pentru că intervine foarte multă emoție în poveste.

Cât de diferită este atmosfera acum pentru tine, ținând cont de faptul că acum concurezi într-o echipă?

Simt că este o echipă care s-a închegat parcă din prima secundă, ne-am împrietenit foarte tare, este o atmosferă veselă la filmările „Te cunosc de undeva!”. Abia așteptăm zilele de repetiții, de antrenamente, atât eu, cât şi partenerul meu, Jean Gavril! Sentimentul cu care plec de acasă este unul de mare bucurie  Faptul că sunt în echipă acum, mă face să mă simt mult mai confortabil și mult mai bine, pentru că, “unde-s doi, puterea crește, nu-i așa?!“.

Cum te înțelegi cu partenerul tău din acest sezon? Mai ales că nu-l cunoșteai dinainte…

Este propunerea perfectă! N-aș fi crezut că pot să mă sprijin, la figurat, evident, pe brațul unui partener și la propriu, chiar! Este atât de carismatic, atât de talentat, atât de muncitor, atât de chipeș! Așadar, e un privilegiu.

Ce personaje îți dorești să-ți dea ruleta?

Doresc să-mi dea personaje cât mai ofertante! Asta înseamnă: momente cât mai dificile în care să dansez, în care să joc, să impresionez prin felul în care imit… să fiu cât mai aproape de referința dată. Mie îmi place mult să fac meseria asta.  O fac cu pasiune.

Cum crezi că te vei descurca la travestiuri?

Greu! Nu-mi plac deloc travestiurile. Foarte greu m-am descurcat și în în trecut  (mersul bărbatului, postura, vocea)… foarte greu! Mă descurc până la urmă, dar nu pot spune că sunt mare fan al travestiurilor. Mai degrabă să facă bărbații travestiuri, pentru că sunt mult mai comici și mai speciali, mai spectaculoși, aș putea spune.

Și la ce metode apelezi când rămâi fără voce?

Doamne ferește să rămâi fără voce în meseria noastră! Este cel mai cumplit lucru care s-ar putea întâmpla. În primul rând, mă protejez încă de când simt că există riscul să ajung în situaţia aceasta atât de nedorită. Încerc să evit băuturile reci. Ceea ce pot face este să scot sunetele cu maximum de eficienţă şi cu minimum de efort, pentru că există tehnici speciale. Dar, dacă răcesc totuși și mă îmbolnăvesc, pentru că până la urmă, ni se întâmplă tuturor, atunci tac foarte mult (prin nefolosirea corzilor vocale, ele se refac mult mai repede). Și bineînțeles, tratament cât mai adecvat. Apelez la medic, pentru că, în situații excepționale, iau medicamente, nu am încotro.

Ce faci dincolo de filmările pentru „Te cunosc de undeva!“ ? În ce alte proiecte ești implicată?

Sunt implicată în multe proiecte, pe care reuşesc să le duc la capăt cu brio. Spectacole de teatru, care se joacă în București și în provincie: „Moștenire cu bucluc”, „Clătite cu minciuni”, „Rude cu nevastă-mea”, toate în regia lui Dan Tudor,  „TOC TOC” în regia lui Ricard Reguant și  bineînțeles, producția „Mamma Mia” în regia lui Răzvan Ioan Dincă.

Sunt profesor într-o grădiniță – lucrez cu copiii canto și actorie, pregătim serbările de sfârșit de an. Cursul meu de „Arta conversației și ținută în societate” l-am oprit deocamdată, pentru că el trebuie să aibă o coerenţă pe care acum nu aş reuşi să i-o ofer. Mai fac și design de fashion, design de interior. Am o linie de creație împreună cu atelier Bolero. În paralel mai am şi evenimente private. E o perioadă minunată, de care mă bucur din plin.

Anca-Turcasiu-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton