Pe 8 mai, Anca Țurcașiu a împlinit 54 de ani, iar ziua sa de naștere și-a petrecut-o în Itlaia, unde se află de câteva zile. Artista este într-o vacanță binemeritată după cele două luni petrecute pe „Drumul Zelilor”, din noul sezon „Asia Express”, pe care Antena 1 îl va difuza din septembrie.
După aproape două luni pe traseul din noul sezon „Asia Express” de la Antena 1, alături de coechipiera sa, actrița Andreea Samson, Anca Țurcașiu profită acum de câteva zile de vacanță. Artista a ajuns în tocmai în Italia, unde are parte de un altfel de traseu, față de Asia. Mult mai relaxant!
După ce a petrecut Paștele la Veneția, plimbându-se pe celebrele poduri și canale, Anca Țurcașiu a ajuns și la Verona. Iar ziua sa de naștere, 8 mai, și-a petrecut-o în Milano, unde artista s-a pozat la înălțime. La propriu, căci Anca a urcat în Domul din Milano și a profitat de vremea însorită pentru a face mai multe forografii, pe care l-a și publicat de altfel pe contul său de Instagram la secțiunea InstaStory.
„Mulțumesc mult pentru gândurile voastre bune și pentru urările de azi, care mi-au umplut inima de bucurie!”, este mesajul pe care Anca Țurcașiu l-a transmis urmăritorilor săi de pe Instagram prin intermediul unui filmuleț postat.
„Cine te tot filmează Anca ? Spune-ne și nouă”, este unul dintre mesajele lăsate de urmăritorii Ancăi, pe lângă urările cu „La mulți ani!”.
Cum se menține în formă maximă Anca Țurcașiu, la 54 de ani?
Vegetariană convinsă de foarte mulți ani, Anca Țurcașiu este într-o formă fizică de zile mari. La cei 54 de ani ai săi, pe car ei-a împlinit pe 8 mai, dincolo de un corp sănătos, artista are și un suflet și o minte la fel de ageră ca în urmă cu 20 de ani. Care este secretul?
Anca Țurcașiu joacă în mai multe spectacole de teatru, este profesoară de canto și actorie într-o grădiniță, realizează design de interior și are o linie de creație.
Cât despre ritualul tău de înfrumusețare la care nu renunță în niciun chip, iată ce ne-a declarat Anca Țurcașiu: „Nu pot să spun că am un ritual de înfrumusețare neapărat… ce pot să vă spun este că sunt foarte atentă la ceea ce mănânc, la ora de sport pe care o fac aproape în fiecare zi, minim 5 zile pe săptămână, şi… folosesc creamă autobronzantă”, ne-a declarat artista cu ceva timp în urmă.
Familia Ancăi Țurcașiu va deveni mai numeroasă. Artista va deveni bunică pentru prima dată, deoarece fiul ei, Radu, urmează să devină tătic. Vestea fericită a fost făcută publică de soția tânărului, care a împărtășit primele imagini cu burtica de graviduță pe rețelele de socializare cu ceva timp în urmă.
La peste un an de la căsătoria sa cu Andreea, aleasa inimii sale, Radu se pregătește să îndeplinească cel mai mare vis al mamei sale. Nora Ancăi Țurcașiu a dat vestea cea mare pe platformele de socializare, prezentând primele imagini cu burtica de graviduță. În imaginile respective, Andreea poartă pijama și își etalează mândra burtica de gravidă, având o sarcină care pare să fi trecut de primul trimestru.
Anca este o mamă modernă și o soacră înțelegătoare, care preferă să nu intervină în mariajul fiului său. Are o relație foarte bună cu aceasta și susține că Radu este un tânăr cuminte, atent, empatic și responsabil.
„Da, am mai spus că n-am dat sfaturi sub nicio formă și nici nu mă bag în viața lor. Sunt foarte fericiți, se iubesc foarte mult. Mi-ar plăcea să am o nepoțică cu părul ondulat și cu ochii verzi – o bombonică de fetiță!
Radu a fost destul de rebel. Băieții sunt altfel cred. A depășit momentul acela pe la 20 de ani. Astăzi avem o relație foarte frumoasă, suntem foarte buni prieteni. A redevenit bun, cald, înțelept și sunt foarte fericită”, a povestit Anca Țurcașiu, conform Viva!.