Anca Dumitra este însărcinată
La un an de la căsătoria cu Manfred Spendier, Anca Dumitra a dat vestea cea mare fanilor. Este însărcinată și va deveni pentru prima oară mamă.
„In a magical land, where dreams come true/ Într-un tărâm magic, unde visele devin realitate”, a scris actrița în dreptul imaginilor în care poartă o ținută care îi scoate în evidență burtica de gravidă. Fanii au fost emoționați de respectivele imagini și i-au transmis cele mai bune gânduri.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 15
„Strălucești!”, „Mă bucur din suflet că ți s-a îndeplinit cea mai puternică dorință! Să ai o sarcină ușoară!”
„Cât ești de frumoasă!”, „Cea mai frumoasă graviduță!”, au fost doar o parte dintre comentariile fanilor.
Anca Dumitra și Manfred Spendier s-au cununat civil la finalul anului 2022, iar în anul 2023 a avut loc cununia religioasă. Actrița povestea, în urmă cu ceva vreme, că cererea în căsătorie a fost una spectaculoasă, desprinsă din filmele romantice. Nu a lipsit peisajul de poveste și nici focul de artificii.
„Cererea în căsătorie a fost foarte frumoasă și emoționantă. S-a întâmplat în Santorini, un cadru de vis, și a fost un moment al nostru, cum e și firesc, de altfel, dar pregătit într-un fel surprinzător, însă și romantic. Ce pot să spun este că probabil nu m-aș fi așteptat niciodată să fie artificii. Asta cred că a fost un plus de magie”, povestea Anca Dumitra, conform Pro TV.
Cine este Manfred Spendier, soțul Ancăi Dumitra
Partenerul celebrității s-a născut în Austria, dar s-a stabilit în România din 2006, concentrându-se asupra afacerilor în sectorul agricol. El a dedicat mult efort fermieritului și managementului utilajelor agricole. Datorită studiilor și a experienței, a ajuns să conducă o companie de renume în țară, specializată în producția de utilaje agricole.
„Părinţii mei au o fermă mică situată într-o zonă de munte, în sudul Austriei, aproape de Klagenfurt. Acolo deţinem 40 de hectare de teren pe care cultivăm grâu şi porumb; de asemenea, creştem vaci de lapte, porcine şi oi. Îmi place agricultura, încă din adolescenţă m-am implicat în activităţile fermei. Am muncit mult în trecut şi am condus diferite utilaje. Era clar că asta îmi doream şi trebuia să continui să merg pe acest drum, aşa că m-am decis să urmez studiile în domeniu şi am devenit inginer tehnic de utilaje agricole. Apoi, un prieten m-a remarcat şi m-a recomandat pentru un post de dealer de echipamente agricole şi uite aşa am intrat în acest domeniu”, povestea acesta, în cadrul unui interviu acordat wowbiz.
Sursă foto: Instagram Anca Dumitra
Citește și: