Actrița Anca Dinicu a fost invitată în podcastul lui Mihai Morar, unde a făcut declarații cu lacrimi în ochi despre mama ei. Aceasta a mărturisit care a fost cel mai greu moment, dar și ce a învățat de la cea care i-a dat viață.
de Roxana Mirea,
Actrița Anca Dinicu a fost invitată în podcastul lui Mihai Morar, unde a făcut declarații cu lacrimi în ochi despre mama ei. Aceasta a mărturisit care a fost cel mai greu moment, dar și ce a învățat de la cea care i-a dat viață.
Anca Dinicu a fost invitată în podcastul „Funny & Simplu”, găzduit de Mihai Morar, unde a făcut mărturisiri cu lacrimi în ochi despre mama ei. Întrebată cum a simțit grija mamei sale față de ea, actrița a spus că nu știe dacă a simțit această grijă față de ea, cât față de tatăl ei.
„Cu mine nu știu dacă am simțit-o, dar față de tata, da, pentru că atunci când s-a îmbolnăvit era prima mea zi de școală și mama șapte ani de zile a stat în mare parte în spital cu tata și grija ei a fost cumva pentru tata. Na, s-a întâmplat să fiu și eu, și sora mea, și tata în spital și mama să meargă în ziua aia la trei spitale diferite să ne aducă de mâncare. Eu mă operam de apendicită, sora mea de deviație de sept și tata, ca de obicei, de cancer. Mama e o eroină”, a declarat Anca Dinicu în podcastul lui Mihai Morar.
În continuare, Mihai Morar a pus-o pe Anda Dinicu să aleagă un lucru pe care l-a învățat de la mama ei. actrița a vorbit cu lacrimi în ochi despre capacitatea mamei ei de a nu se pune niciodată pe ea însăși pe primul loc.
„Îmi e greu să aleg unul. Nici nu știu dacă e bine ce am învățat, că ea nu s-a pus niciodată pe ea pe primul loc și e treaba aia cu să te iubești pe tine ca să poți să iubești și pe cei din jurul tău, dar eu nu prea cred chestia asta.
Ea nu s-a pus pe ea niciodată pe primul loc și grija și iubirea pentru cei din jurul ei a fost mult mai importantă și nu știu dacă e bine neapărat. Încă nu îmi dau seama. Și ea mi-a spus treaba asta. „Anca, trebuie să te iubești mai întâi pe tine ca să poți să iubești.” Ea mi-a spus treaba asta. Asta nu înseamnă că ea nu iubea dacă ea nu se iubea pe ea pentru că s-a pus mereu pe ultimul loc. Noi contam. Eu, cu sora mea și cu tata și am învățat că trebuie să fiu corectă mereu”, a declarat actrița.