Homepage  / Seriale americane

Se termină „Anatomia lui Grey”? Detaliile din noul sezon, al 18-lea, sugerează o posibilă despărțire de drama medicală

Se termină „Anatomia lui Grey”? Detaliile din noul sezon, al 18-lea, sugerează o posibilă despărțire de drama medicală

de Vasilica Rogozanu,

Multipremiatul și longevivul serial „Anatomia lui Grey” a ajuns, la americani, la sezonul 18, iar fanii au remarcat imediat detalii care sugerează că povestea lansată în 2005 ar putea ajunge la final. 

Drama medicală pe care o cunosc și iubesc și telespectatatorii românii – difuzată atât de TVR, cât și de Diva (unde vedem acum, în reluare, episoade din sezonul 14, de la 3 dimineața) – a debutat recent la americani, pe rețeaua ABC, cu câteva „coincidențe” pe care telespectatorii le-au remarcat imediat.

În primul episod al sezonului, Meredith poartă aceeași cămașă pe care a purtat-o în episodul pilot, fapt confirmat de actrița Ellen Pompeo. Aceasta a mai dezvăluit că a fost ideea ei ca acest sezon să aducă un omagiu unor secvențe simbolice din sezoane diferite, astfel că producătorii au plantat mai multe indicii ascunse, pe care telespectatorii să le caute. 

Reveniri-surpriză

De altfel, și revenirea lui dr. Addison Montgomery (Kate Walsh) în poveste face referire directă la primul sezon.

Îmbrăcată în stilul ei bine-cunoscut, Addison își face apariția în spital, adresându-le rezidenților cam aceleași cuvinte pe care i le spusese lui Meredith, informând-o că e soția lui Derek, la finalul sezonului I („Tu trebuie să fii femeia care-l dă peste cap pe soțul meu” vs „Voi trebuie să fiți grupul de rezidenți care-mi dă peste cap programul”).

Addison, chirurg ginecolog și neonatolog foarte apreciat, a fost căsătorită cândva cu Derek Shepherd (Patrick Dempsey) și are o relație lungă și complicată cu Meredith Grey (Ellen Pompeo).

Apariția personajului ei, la sfârșitul primului sezon din „Anatomia lui Grey”, în 2005, în rolul soției înstrăinate a lui Derek Shepherd, a marcat unul dintre episoadele memorabile ale serialului, iar ceea ce trebuia să fie o apariție episodică s-a transformat într-un rol constant în serial, grație succesului pe care Kate Walsh (53 de ani) l-a avut la public (a apărut, în total, în 59 de episoade din serial). 

Mai mult decât atât, în 2006, când „Anatomia lui Grey” a ajuns la sezonul al treilea, Shonda Rhimes, creatoarea serialului, a creat și un spin-off având-o pe Addison Montgomery (Kate Walsh) ca personaj central, intitulat „Medici în Santa Monica” / „Private Practice”, care a fost lansat în 2007. 

Addison Montgomery nu este singurul chip familiar care va reveni în acest ultim sezon: acesta le va aduce fanilor multe surprize, pentru că pe genericul său figurează și Kate Burton (Ellis Grey), dr. Arizona Robbins (Jessica Capshaw), George O’Malley (T.R. Knight) și dr. Callie Torres (Sara Ramirez).

De ce toate aceste apariții surpriză acum? Fanii serialului cred că serialul se va termina după acest sezon, însă producătorii nu vor deocamdată să spună nimic.

Indiferent de toate aceste povești, un lucru e sigur: „Anatomia lui Grey” a fost „gâsca cu ouă de aur” pentru ABC, aducând audiențe, bani și premii. Oricând va fi finalul, va fi unul în glorie.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton