Vedetele reality-show-ului de la Euforia TV, “La plăcinte, înainte!”, Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf au lansat în Bucureşti concept boutiq-ul “Sweet Babes”, unde se găsesc prăjituri şi plăcinte ca la mama acasă.
La evenimentul de lansare au fost prezenţi Cătălin Botezatu, prieten bun cu Ana Maria, dar şi câteva soţii ale unor fotbalişti de la Steaua, echipa antrenată de Reghecampf.
“Îmi doresc enorm ca lumea să plece mereu mulţumită şi fericită de aici. Ăsta este unul dintre motivele pentru care ţin să precizez că nu am vrut nici o secundă să deschid o simplă cofetărie, ci un concept boutiq, aşa cum sunt pe străduţele micilor oraşe italieneşti, şi unde îmi aştept toţi prietenii, într-un spaţiu intim, să se simtă ca acasă. Sau ca la bunica în sufragerie”, a spus Anamaria Prodan.
“Sâmbăta asta, de la ora 20.00, veţi vedea, în detaliu, la Euforia TV, alţi noi paşi care au dus către deschiderea acestei locaţii pe care am decorat-o cu toate lucrurile dragi mie şi în care, totodată, totul este de vânzare: dacă vă place un anumit bol sau platou pe care stau prăjiturile, acesta se poate cumpăra. Dacă vă place rama unei anumite fotografii, se poate cumpăra, de asemenea”, a mai zis ea.
“La plăcinte, înainte!”, a treia serie a reality-show-ului “Prodanca şi Reghe” de la Euforia TV se difuzează în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00.