Homepage  / Știri

Anca Serea şi Adi Sînă s-au căsătorit

Anca Serea şi Adi Sînă s-au căsătorit

de Redactia Tvmania

Prezentatoarea ştirilor sportive de la Prima TV şi cântăreţul Adi Sînă au făcut weekend-ul trecut atât cununia civilă, cât şi nunta, după patru ani de relaţie.

anca nunta

Cununia religioasă a avut loc la Mănăstirea Cașin, acolo unde Anca şi-a botezat cei patru copii. După cununie, mirii au petrecut la un restaurant din Bucureşti alături de invitaţii lor, printre ei numărându-se prezentatorul Răzvan Simion şi cântăreaţa Lidia Bubble.


„Şi am spus un „Da” hotărât!”, a spus Anca pe Facebook, unde a urcat câteva poze de la cununia civilă, care a avut loc la primăria sectorului 3.
Anca (34 de ani) şi Adi Sînă (38 de ani), cresc împreună 4 copii: doi ai Ancăi din primul mariaj (Sarah şi David) şi doi comuni (Noah şi Ava). Cât priveşte luna de miere, Anca a declarat pentru Libertatea: “Naşii noştri ne-au făcut un foarte frumos cadou, pe lângă faptul că ne-au bucurat că au acceptat să ne cunune. Vom merge la Paris, la concertul U2, şi după aceea vom merge la Florenţa. Vom pleca weekendul viitor”.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton