Ana Porgras, despre apropierea dintre Zanni și Duli
Concurenții de la Survivor All Stars au luptat pentru prima imunitate de după unificare, aseară, 17 aprilie 2024, în ediția difuzată de Pro TV. Cu toții au luptat cu toate forțele, însă învingător a fost TJ Miles, care a intrat în posesia colanului de imunitate.
Pe de altă parte, Ana Pogras este dezamăgită de faptul că Zanni a stat cu Alexandra Duli la masă în loc să o aleagă pe ea. În seara în care concurenții s-au bucurat de o petrecere dată în cinstea unificării, au stat la câte o masă doi câte doi, iar Zanni a ales să împartă acest timp cu Duli, nu cu Ana Porgras. Ana i-a vorbit Ștefaniei Stănilă despre dezamăgirea ei.
„M-am simțit foarte ciudat aseară. Nu înțelegeam de ce Zanni a ales-o pe Duli să stea cu ea la masă și, pe lângă faptul că a ales-o pe Duli, era și faptul că erau conectați. Adică am văzut doar eu treaba asta sau?! (…) Cred că așteptările mele erau să stăm amândoi la masă, de asta și „supărarea” mea, între ghilimele. A fost evident aseară. (…) Cred că dau eu prea multă importantă situației. Ar trebui să-mi văd de treaba mea. O să am o discuție cu Zanni pentru că, de multe ori, când erau interacțiunile dintre Zanni și Duli, am simțit că sunt în plus acolo. De fapt, asta e. Nu e gelozie neapărat. Am sentimentul ăsta cum că nu e locul meu acolo. (…) Dacă el simte ceva pentru Duli, să ia atitudine, să fie asumat, să spună treaba asta și ori să ne mutăm, să stea mai aproape de ea, ori să facem ceva. Aș vrea să fie lămurite trebuie astea”, a povestit Ana Porgras.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Zanni a avut o legătură cu Alexandra Duli în trecut
Se pare însă că Zanni a avut o mică legătură și cu Alexandra Duli.
„Am avut treabă cu ea în trecut. Ne-am văzut, ne-am cunoscut. A venit o dată la mine după ce a băut alcool. Deoarece nu îmi plac genul ăsta de întâlniri și genul ăsta de femei, nu am mai vrut să mă văd cu ea”, a povestit Zanni.
În timp ce era la masă cu Duli, Zanni o vedea pe Ana Porgras cum se uita spre ei. El a spus că simte că Ana S-a supărat, lucru care îl doare.
„Ana Porgras e cu ochii pe mine și deja s-a supărat. Mă doare sufletul că încă țin la ea, dar să mă lase puțin să aventuriez, suntem la Survivor, nu acasă!” a mai adăugat Zanni.
Sursa Foto: Captură de ecran
Citește și: