; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ana Odagiu: de la „Vocea României” la „Serviciul Român de Comedie”

14 March 2012

A participat la Vocea României' şi a jucat în mai multe seriale de televiziune. Acum Ana Odagiu s-a întors la „Serviciul Român de Comedie' de la Pro TV şi a lansat propriul proiect solo. Cu toate că a participat la două talent-show-uri, Ana nu recomandă nimănui să se expună unor emoții atât de mari.

TV Mania: Eşti mai mereu în centrul atenţiei în ultima vreme. După Vocea României' te-ai întors din nou pe micile ecrane, la Serviciul Român de Comedie de la Pro TV. Care este rolul tău acolo?

Ana Odagiu: După Vocea României', m-am reîntors la Serviciul Român de Comedie', unde cânt alături de Dax şi trupa Arena.

TV Mania: Nu eşti străină de actorie… Ai mai jucat în „Clanul Sprânceană' şi în „State de România'. Ce rol ţi-ai dori să mai joci? Pentru că ştim că ai terminat actoria….

Ana: Mi-aş dori să am ocazia să joc un rol negativ într-un film bun şi cred că ar fi extrem de interesant să joc alături de sora mea, Monica Odagiu, pe care o ştiţi din LaLa Band şi Pariu cu viaţa' de la Pro TV.

TV Mania: Să ne întoarcem la muzică. Ai participat nu numai la Vocea României', dar şi la Megastar'. Ce părere ai despre concursurile muzicale? Te ajută cu ceva un astfel de concurs, chiar dacă nu îl câştigi?

Ana: După părerea mea, nimeni nu ar trebui să participe la concursurile muzicale! Totul este relativ şi pleci cu multe dezamăgiri şi întrebări. Cu toate astea, eu am participat la două! Primul „m-a ajutat' să mă îngraş vreo 15 kg pe fond de stres, al doilea a fost minunat! Dacă te duci la un concurs muzical, nu te duce ca să câştigi! Asta pune mult prea mare presiune pe tine!

TV Mania: Se aude că vei avea o revenire muzicală… Despre ce e vorba si când se va întampla?

Ana: Acum vreo două săptămâni mi s-a propus să cânt o piesă compusă de Robert Costin şi am acceptat. Ce se va întâmpla de aici… Vom vedea! Deocamdată piesa e pe YouTube :). Dincolo de asta, atât eu, cât şi trupa The colours, ne pregătim pentru un proiect absolut spectaculos.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare