Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ana munteanu si smiley

Ana Munteanu este câștigătoarea sezonului șapte „Vocea României”

16 December 2017

Ana Munteanu a câștigat marele trofeu Vocea României și premiul în valoare de 100.000 de euro! Finala a fost un spectacol plin de emoție și trăiri intense, iar cele patru concurente au demonstrat încă o dată că sunt adevărate artiste și că au voci incredibile.

Smiley a adus anul acesta trofeul în echipa sa. Antrenorul a fost fascinat de calitățile vocale ale Anei încă din etapa audițiilor pe nevăzute, a pariat pe ea de fiecare dată și au lucrat foarte bine împreună în toate aceste luni. Concurenta a reușit întotdeauna să-l impresioneze și a vrăjit publicul cu momentele pe care le-a prezentat pe scenă. În seara aceasta, Ana a cântat trei melodii: La boheme – singură, De unde vii la ora asta – împreună cu Smiley și The prayer – împreună cu Marcel Pavel.

 

Extrem de emoționată și cu lacrimi în ochi, Ana a declarat imediat după ce a aflat rezultatul voturilor: 'Sunt extrem de fericită. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și m-au susținut, tuturor celor care mi-au trimis mesaje, m-au sunat, m-au felicitat. Vreau să-i mulțumesc în primul rând lui Smiley, pentru că el este cel care m-a adus până aici, el a avut încredere în mine. Și, bineînțeles, Alinei Dincă, vocal coach-ul meu din competiție. A fost visul meu să lucrez cu Smiley, să vin la Vocea României, să cânt. Vă mulțumesc și vă iubesc!'.

 

Fericit că Ana a câștigat cea mai tare competiție a vocilor, Smiley a declarat: 'Le mulțumesc tuturor oamenilor care au avut încredere în vocea Anei și tuturor celor care au votat. Deja prima piesă a Anei, Măști, o puteți găsi pe internet, a fost lansată în seara asta. E o melodie foarte potrivită pentru ea și e prima piesă dintr-o, sper eu, carieră strălucită a Anei. Noi ne vom da tot interesul să aibă o carieră frumoasă, să vă bucure în continuare și vom vedea anul viitor ce s-a mai întâmplat între timp. Ana este magică și sunt convins că a reușit să vă emoționeze. Și eu am simțit același lucru. Mă bucur mult că oamenii au simțit la fel cum am simțit și noi. Chiar merită copilul ăsta super talentat. Îmi doresc doar ca cei care au votat-o să o asculte și să o susțină în continuare.'.

 

Ana vine din Chișinău, a făcut canto cinci ani, iar în prezent este elevă la liceu și ia lecții de xilofon, tobe și pian. Studiază foarte mult și toată viața ei se învârte în jurul muzicii. Moștenește talentul de la părinții ei, care au calități vocale excepționale, dar care nu au performat în acest domeniu.

În fiecare etapă în care a urcat pe scena de la Vocea României, Ana a electrizat publicul cu reprezentațiile sale pline de forță, energie și sensibilitate, iar melodiile alese de ea împreună cu Smiley i-au pus întotdeauna în valoare timbrul vocal și au ajutat-o să cucerească telespectatorii și să obțină voturile acestora.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare