; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Câștigător   Ana Maria Mărgean

Ana Maria Mărgean a câștigat „Românii au Talent”, sezonul 11. Cine a câștigat premiul de originalitate

29 May 2021

Vineri seară a avut loc Marea Finală de la Românii au Talent, iar telespectatorii au stat cu sufletul la gură pentru a vedea deznodământul.

Dintre cei 11 concurenți care au participat la finală, Ana Maria Mărgean este marea câștigătoare a trofeului de 120.000 de euro.

Locul 2 a fost ocupat de GIM, cu un premiu în valoare de 20.000 de euro.

Iar cei de la Art of Robots au câștigat premiul de originalitate.

Ana-Maria Mărgean este fetița-minune de doar 11 ani, care a uimit o țară întreagă chiar de la prima ei prestație de la Românii au talent. Andra nu a rămas indiferentă, așa că a apăsat butonul Golden buzz care a trimis-o direct în semifinală, iar mai apoi a făcut-o câștigătoarea sezonului 11, printr-un moment de ventrilocie, combinat cu muzică.

„În primul rând vreau să îi mulțumesc Andrei, că a apăsat Golden Buzz-ul și am ajuns în finală. Le mulțumesc oamenilor care m-au votat, profesorilor de canto și ventrilocie, dar și familiei', a spus Ana-Maria Mărgean, când a aflat că a câștigat Românii au Talent sezonul 11.

 

 

Ce a făcut Andra după ce Ana-Maria Mărgean a câștigat „Românii au talent' 2021

Andra a fast cea care i-a dat Golden Buzz Anei Maria Mărgean și a trimis-o în semifinale. Atunci, artista a declarat că merită să fie în finală, pentru că numărul ei este cu adevărat spectaculos.

„Adevărul este că mi-aș dori acum să am o superputere și să te trimit direct în finală, dar sunt sigură că oamenii de acasă te vor vota și vei ajunge.

Nu ai cum să nu fii în finală fiind atât de talentată. Dacă aș putea aș apăsa orice buton care te duce acolo. Ești minunată, tu meriți, ai un loc acolo în finală. Trebuie să fii acolo', a spus Andra când a văzut numărul micuței. 

Ei bine, iată că micuța ventriloc a reușit să câștige concursul, iar Andra a fost extrem de fericită. Imediat cum a auzit că ea este marea câștigătoare, a mers la ea și a felicitat-o.

Cântăreața a luat-o în brațe și a încercat să îi diminueze din emoții. A strâns-o la pieptul ei și s-a bucurat enorm pentru ea.

În schimb, Alexandra Dinu l-a luat în brațe pe GIM, cel care a ieșit pe locul doi. Băiatul tremura și era extrem de emoționat, așa că jurata a încercat să îl calmeze.

De altfel, el nu a putut să facă nicio declarație din cauza emoțiilor și a izbucnit în plâns. Locul doi a câștigat un premiu de 20.000 de euro.

 

Trupa de dansatori Art of Robots a câștigat premiul de originalitate de la „Românii au talent' 2021

Artiștii au primit 10.000 de euro și s-au duelat pentru această sumă cu Maria Rădeanu, Daria Beleca și Duo Turkeev. Nursultan Abilov, Salavat Alykulov, Rakhman Ergeshbekov și Renat Isirailov vin din orașe diferite ale Kîrgîstanului. Tinerii s-au cunoscut pe internet, având o pasiune comună: dansul.

Iată clasamentul concurenților în finala „Românii au Talent'

Locul 11 Duo Turkeev

Locul 10 Narcisa Ungureanu

Locul 9 Magitot

Locul 8 Daria Batschi Beleca

Locul 7 Remi Martin

Locul 6 Dean Bowman

Locul 5 Rareș Trufea

Locul 4 Filip Cioc

Locul 3 Art of Robots și un premiu de 10.000 de euro. Tot ei au câștigat și premiul de originalitate, în valoare de 10.000 de euro

Locul 2 GIM și un premiu de 20.000 de euro

Locul 1 Ana Maria Mărgean și un premiu de 120.000 de euro

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare