Interpreta Anei Paula din telenovela „Suflet vândut” (Acasă TV) îşi doreşte să revină la rolurile de fată rea, care îi plac foarte mult.
După ce a făcut un rol negativ în „Sortilegio” şi unul pozitiv în „Teresa”, Ana Brenda Contreras (25 de ani) a fost distribuită din nou într-un personaj bun, de data aceasta în telenovela „Suflet vândut”.
Actriţa a declarat că abia aşteaptă „să se termine filmările ca să pot accepta un nou rol de fată rea în viitoarea telenovelă. Îmi doresc să joc din nou un personaj negativ pentru că m-am săturat de fete care plâng şi suferă. Cred că ar fi o schimbare pentru că este bine să te joci cu genul personajelor pe care le interpretezi. Oricum, nu-mi plac scenele în care trebuie să plâng”, a mai declarat actriţa, care încă nu a acceptat un nou rol.
Dar mai are timp, mai ales că deocamdată vrea să se dedice noului ei iubit, scriitorul Daniel Krauze. Cei doi nu au recunoscut idila, însă au fost surprinşi de paparazzi de mai multe ori în ipostaze tandre.