; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ana Brenda Contreras aşteaptă încă un rol nou

29 August 2012

A avut un succes uriaş cu „Suflet vândut', dar acum cariera îi stagnează. Cel puţin temporar. Frumoasa brunetă nu şi-a găsit încă un rol care să-i placă, într-o telenovelă nouă.

Vedeta din „Suflet vândut' şi „Teresa', actriţa Ana Brenda Contreras (26 de ani), a dat vara aceasta două probe pentru două telenovele diferite. Din păcate, nu a obţinut nici un rol.

Iniţial s-a spus că ar fi trebuit să joace în remake-ul după „La Usurpadora', însă informaţia s-a dovedit falsă, iar de curând a ratat un alt rol, în „Rosario'.

„Ana Brenda a dat probă alături de Juan Soler pentru rolul principal din „Rosario', însă nici unul dintre ei nu a fost acceptat. Rolurile au fost obţinute de Itahisa Machado şi Guy Ecker, iar Ana Brenda nu a mai fost luată în considerare', declara o sursă de pe platourile de filmare pentru tvyespectaculos.

În schimb, sentimental, Ana Brenda e foarte fericită în relaţia pe care o are cu fostul ei coleg din „Teresa', Daniel Aremas. „Ne înţelegem foarte bine şi de multe ori ne completăm. Însă nu ne-am căsătorit, aşa cum au scris tabloidele', a declarat actriţa pentru latingossip.com

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare