Homepage  / Vedete străine

Amy Schumer, asaltată de un val de critici după o glumă despre Nicole Kidman. Cum a încercat să clarifice situația

Amy Schumer, asaltată de un val de critici după o glumă despre Nicole Kidman. Cum a încercat să clarifice situația
7

de Roxana Mirea,

Amy Schumer este conștientă de criticile care s-au abătut asupra ei după recenta ei glumă despre Nicole Kidman. Vedeta din „Trainwreck” și-a făcut timp atât pentru a clarifica situația, după ce a postat (și apoi a șters) o glumă pe seama lui Kidman. 

Amy Schumer clarifică gluma cu Nicole Kidman 

Vineri, într-o postare pe Instagram, comedianta a împărtășit o captură de ecran, pe care scria: „Bine, deci gluma pe care o făceam era că felul în care era așezată nu părea să semene cu modul în care stă un om în mod normal. Nu făceam mișto de cum arată ea. Nicole Kidman este frumoasă și este una dintre cele mai incredibile actrițe din toate timpurile.” 

Luni, Amy Schumer a primit mai multe reacții negative după ce a comentat o fotografie cu Kidman, care stătea într-o poziție oarecum nefirească, prezentă fiind la U.S. Open. „Așa stau oamenii”, a scris Amy Schumer, în mod ironic. Unii fani au acuzat-o pe Schumer că a „hărțuit-o cibernetic” pe câștigătoarea premiului Oscar cu această postare, potrivit Entertainment Weekly.

După ce a șters gluma inițială, Schumer a continuat cu o scuză sarcastică – care a fost, de asemenea, ștearsă ulterior – făcând referire la decizia lui Ashton Kutcher și a lui Mila Kunis de a-l susține pe Danny Masterson cu scrisori înainte de condamnarea sa din 7 septembrie pentru viol. „Vreau să îmi cer scuze tuturor oamenilor pe care i-am rănit postând o fotografie cu Nicole Kidman și făcând aluzie la faptul că ar fi un extraterestru”, le-a scris Schumer urmăritorilor săi în acea postare de pe Instagram. „Voi cere distribuției din That ’70s Show să scrie scrisori în care să pledeze pentru iertarea mea.” 

Nicole Kidman Attends US Open – NYCIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

„Îmi pare foarte rău că nu sunt mai frumoasă” 

În dreptul postării sale de vineri de pe Instagram, Schumer a scos în evidență faptul că, în urma glumei sale, ea a fost hărțuită în mediul online de aceiași oameni care o acuză pe ea că a hărțuit-o pe Nicole Kidman. 

„Sper ca toată lumea să fie bine și să respire adânc, inclusiv toate articolele scrise pe această temă.Sunteți bine?” a scris Schumer. „Pentru toți cei care au comentat despre mine. Îmi pare foarte rău că nu sunt mai frumoasă. Vă rog să mă iertați. Îmi cer scuze. Nici măcar nu a fost o zi cu știri neimportante. Coreea de Nord și Rusia se apropie prea mult. Sunt furtuni mortale care ne mătură lumea și un bărbat a fost condamnat pentru viol. Dar ceea ce v-a supărat a fost că am spus că Nicole Kidman nu avea o poziție umană în acea poză.” 

Ea a concluzionat: „Respirați cu toții. Oamenilor care scriu lucruri pline de ură mai jos, vă iert ca mamă, ca femeie și, cel mai important, ca persoană căreia îi plac și bârfele fierbinți.” 

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton