Homepage  / Știri

Amy Adams urmează valorile mormone

Amy Adams urmează valorile mormone

de Redactia Tvmania

Actriţa americană crede că valorile mormonilor fac parte din ea, deşi a renunţat la creştinism, relatează femalefirst.co.uk.

„Am crescut ca mormonă, iar asta a avut un impact mai mare asupra valorilor mele decât în privinţa credinţei. Mi-e teamă că voi simţi mereu greutatea unei minciuni.

Sunt foarte exigentă cu mine. Vina de natură religioasă continuă să mă afecteze, de asemenea. Nu pot să mă comport nepotrivit fără să am mustrări de conştiinţă.

Chiar şi când ies cu prietenii şi exagerăm în baruri şi cluburi, mă simt vinovată în dimineaţă următoare pentru că m-am distrat prea mult”, a spus Amy Adams (38 de ani).

Deşi nu este o persoană religioasă, Amy Adams crede că religia poate avea un impact pozitiv în viaţa oamenilor.

Amy Adams este logodită cu actorul Darren Le Gallo şi are o fetiţă, Aviana Olea, în vârstă de trei ani.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton